Alexandru Meszar: „La Botoșani nu a funcționat VAR-ul la fazele la care ni s-au anulat cele două goluri”

Alexandru Meszar: „La Botoșani nu a funcționat VAR-ul la fazele la care ni s-au anulat cele două goluri”

   Foto: FRF.ro

Etapa cu numărul 12 a SuperLigii s-a încheiat cu FC Botoșani – UTA 2-1, meci cu destule decizii de arbitraj discutabile, la limită, luate de „centralul” Florin Andrei, dar și de asistentul Imre-Laszlo Bucsi.

În minutul 3, gazdele au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, la un contact lejer, între botoșăneanul Alexandru Cîmpanu și portarul echipei din Arad, Dejan Iliev. În studiourile TV, oamenii de fotbal au înclinat spre un penalty foarte generos, mai ales că fotbalistul gazdelor accentuează căderea, după ce caută contactul cu adversarul. Apoi, celor de la UTA li s-au anulat două goluri pe motiv de offside, iar VAR-ul nu a oferit probe în favoarea deciilor luate de asistentul de pe acea parte. Adică, nu s-au tras acele linii care să confirme pozițiile în afara jocului în care s-a aflat, în ambele cazuri, Valentin Costache, scrie Prosport.ro.

 

Alexandru Meszar: „La Botoșani nu a funcționat VAR-ul la fazele la care ni s-au anulat cele două goluri”

Partida de la Botoșani a fost, oarecum, un studiu de caz la întâlnirea pe care Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale de Arbitri, a avut-o cu conducătorii cluburilor din SuperLigă miercuri, la Casa Fotbalului. Detalii a oferit pentru ProSport Alexandru Meszar.

„Din întâlnirea cu domnul Vassaras am înțeles că există probleme destul de mari cu funcționarea VAR-ului pe cel puțin trei stadioane, iar cel din Botoșani este unul dintre acestea. Pe lângă cele din Clinceni și Galați. Fiindcă vorbim despre stadioane vechi, calibrarea sistemului de arbitraj video nu se poate face ca la carte și dacă mai sunt și condiții meteo potrivnice, așa cum a fost cazul luni seara, la Botoșani, sunt șanse mari să nu funcționeze, mai ales în cazul unor faze la limită de offside.

Domnul Vassaras a recunoscut că la cele două faze de offside, în care ni s-au anulat două goluri, liniile nu au putut fi trase, iar arbitrului de centru i s-a comunicat prin cască acest lucru și s-a mers pe mâna asistentului. De această dată, căpitanii celor două echipe nu au fost informați, pentru că erau două faze specifice, la limită. Ni s-a spus că, totuși, nu se așteptau să aibă aceste probleme. În schimb, la faza de penalty, domnul Vassaras ne-a explicat că se vede un contact între portarul nostru și jucătorul celor de la Botoșani și e doar treaba arbitrului de centru să se exprime asupra dinamicii fazei.

Dacă arbitrul ar fi lăsat jocul să continue, VAR-ul nu ar fi intervenit, cum nu a intervenit nici după ce s-a dat penalty. Cert este că arbitrul de centru are acoperire regulamentară, deoarece contactul a existat”, a declarat în exclusivitate șeful clubului UTA, pentru Prosport.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...