Clădirea botoșăneană care poartă semnătura celui mai renumit arhitect român a fost inaugurată după reabilitare! (Foto, Video)

Friday, 22 May 2026 

Palatul Administrativ al județului Botoșani, care găzduiește Instituția Prefectului și Consiliul Județean Botoșani, a fost inaugurat după ample lucrări de reabilitare energetică și de modernizare. Evenimentul de inaugurare a avut loc, vineri, și au participat invitați din țară și...

Botoșănean aflat în carantină la Agafton : “Aici este un focar de infecție. O să ieșim la plimbat gândacii, dar nu avem lesă" VIDEO

Sunday, 5 April 2020

Mărturiile șocante ale unui botoșănean care a fost cazat noaptea trecută în spațiul de carantină de la Agafton au fost făcute publice, în mediul on-line, în această dimineață. Botoșănea...

Încă o fundație a donat viziere de protecţie medicilor şi asistenţilor din secţiile Spitalului Judeţean Botoșani

Sunday, 5 April 2020

Mai mulţi medici şi asistenţi care sunt în prezent în secţiile din Spitalul Judeţean, au primit, gratis, viziere de protecţie din partea unei asociaţii care lucrează la nivel naţional cu o altă fund...

Mihai Roman a scăpat de "infernul" de la Suceava! A plecat la Putna sa își aștepte gemenele!

Sunday, 5 April 2020

Mihai Roman este unul dintre cei mai iubiți jucători ai FC Botoșani. Veteranul Botoșaniului este născut la Suceava, iar în cariera sa a jucat pentru Rapid, Brașov sau Toulouse, în Franța, înainte...

Le Figaro: Grupa sanguină A, cea mai sensibilă la COVID-19

Sunday, 5 April 2020

Pe măsură ce epidemia de coronavirus afectează tot mai mult din populație, zi de zi aflăm tot mai multe informații despre Covid-19. Până astăzi știm că vârstnicii sunt cei mai afectați de noul viru...

Copilă de 13 ani din Botoșani, dispărută. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Sunday, 5 April 2020

Sâmbătă, 4 aprilie a.c., o fată de 13 ani, din comuna Trușești, a plecat voluntar de la domicliu și nu s-a mai întors, iar familia a cerut ajutorul poliției pentru a o găsi. Se numește Mihaela Lor...

Loc de dat cu…EPIGRAMA (LXXXVII)

Sunday, 5 April 2020

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist: M-am gândit să scriu despre Florentin Florescu. Nu că nu aş fi făcut-o şi înainte ca  să găsească uşa prin care să p...

Arafat: „Este posibil ca săptămâna viitoare să fie decisă prelungirea cu încă o lună a stării de urgenţă”

Saturday, 4 April 2020

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că este foarte posibil ca starea de urgenţă decretată în contextul pandemiei de COVID-19 să fie prelungită ...

Coronavirus: Bilanțul deceselor în România a ajuns la 146

Saturday, 4 April 2020

Grupul de Comunicare Strategică a confirmat șase noi decese ale unor persoane infectate cu coronavirus. Este vorba despre trei persoane din Hunedoara, două din Suceava și unul din București, chiar cele trei zone &ic...

Al doilea oraș din țară care intră în carantină totală. „Vom permite doar transportul de marfă și aprovizionarea populației”

Saturday, 4 April 2020

Ministrul Afacerilor de Interne, Marcel Vela, a anunţat că oraşul Ţăndărei intră în carantină totală, conform Ordonanţei Militare numărul 7. Decizia a fost luată în urma numărului mare de persoan...

COVID-19 Primul judeţ din România unde măştile devin obligatorii. Oamenii pot ieşi din casă doar dacă au nasul şi gura acoperite

Saturday, 4 April 2020

Gălăţenii care ies pe stradă trebuie să aibă gura şi nasul acoperite. Decizia, care aparţine Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, se va aplica începând de săptămâna vii...

Astăzi: Numărul botoșănenilor aflați în carantină depășește 300; cel al persoanelor izolate în județ își continuă scăderea

Saturday, 4 April 2020

Până astăzi, 4 aprilie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, sunt 309 de persoane în carantină instituționalizată și alte 1363 de...

Amenzi RECORD, de peste 250.000 de lei, pentru încălcarea retricțiilor de circulație. Centrul Vechi, „scuturat” de jandarmi și pentru alte probleme

Saturday, 4 April 2020

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, au fost efectuate verificări la 1.112 persoane izolate la domiciliu și 172 localuri publice cu privire la respectarea i...

Un bărbat din Botoșani a fost dus la Psihiatrie, după ce a amenințat că se sinucide, dacă nu este eliberat din carantină. Cum a ajuns acolo

Saturday, 4 April 2020

Un bărbat din Botoșani a ajuns la Psihiatrie, după ce a amenințat că se se sinucide, dacă nu este eliberat din carantină. Vineri, în jurul orei 13:00, un bărbat din Botoșani, a fost depistat de către j...

Botoșani, printre cele mai afectate județe de pesta porcină, la ora actuală

Saturday, 4 April 2020

Focarele de Pestă Porcină Africană (PPA) au ajuns, în prezent, la un număr de 443, în scădere de la 455 cât s-a raportat în data de 26 martie, conform Autorităţii Naţionale Sanitară Veter...

Ministrul Afacerilor Interne susține declarații și prezintă o nouă Ordonanță Militară. Live Video

Saturday, 4 April 2020

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat susțin o declarație de presă la sediul Ministerului Afacerilor Interne și prezintă o nouă Ordonanță Militară, num...

Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani a primit 80 de litri de dezinfectant concentrat de la Asociația Internațională a Polițiștilor

Saturday, 4 April 2020

Asociația Internațională a Polițiștilor, Regiunea 1 Botoșani ajutată de Fundatia Umanitară Nord 2001, a donat Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani 80 de litri de dezinfectant concentrat. Asociația spune...

O parte dintre oficialitățile botoșănene au împărțit azi materiale sanitare comercianților din Piața Mare

Saturday, 4 April 2020

Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, împreună cu directorul URBAN SERV, Bogdan Buhăianu și consilierul  județean, Cătălin Olaru, au desfășurat în cursul zilei de azi o acțiun...

Sucevean condamnat pentru complicitate la înșelăciune, escortat și încarcerat în Botoșani

Saturday, 4 April 2020

Vineri, Serviciul de Investigaţii Criminale a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la data de 13 martie, de Judecătoria Rădăuți faţă de un bărbat de 35 ani d...

Numărul persoanelor confirmate pozitiv la Botoșani a ajuns la 48. În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 430 de noi cazuri de infecție Covid - 19

Saturday, 4 April 2020

Nu mai puțin de 430 de noi cazuri de infecție Covid – 19 au fost confirmate în România în ultimele 24 de ore. Din acestea, la Botoșani, numărul persoanelor confirmate pozitiv a ajuns la 48...

Se pregătește prelungirea mandatelor aleșilor locali

Saturday, 4 April 2020

Amânarea oficială a alegerilor locale este doar o chestiune de timp. Ludovic Orban a declarat, pentru Agerpres, că Guvernul lucrează la o ordonanță de urgență pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali. ...

Ministerul Sănătății poate suspenda și numi noi manageri pentru TOATE spitalele din țară. Primăriile și consiliile județene nu mai autoritate asupra unităților sanitare din subordine, pe perioada stării de urgență

Saturday, 4 April 2020

Toate unitățile sanitare din județul Botoșani au trecut în subordinea directă a Ministerului Sănătății, ca urmare a adoptării unei ordonanțe de urgență. Practic, Spitalul Județean de Urgență „...

Soţia şoferului de camion mort în accidentul cumplit din Belgia a născut doi bebeluşi perfect sănătoşi

Saturday, 4 April 2020

Soţia şoferului de camion mort în accidentul cumplit din Belgia a născut, la chiar două luni după vestea că soțul ei nu va mai apuca să își vadă copilașii, a dat naştere la doi bebeluşi perfect s...

Poza zilei: Nici armata nu îi ține în case pe unii botoșăneni

Saturday, 4 April 2020

Epidemia de coronavirus pare să nu îi sperie pe unii botoșăneni, care au început să apară pe străzi precum ciupercile după ploaie. Din motive de ei cunoscute, oamenii au aglomerat strada Grivița cu in...

Legea amânării plăților cu 3 luni a facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet a fost aprobată de Parlament

Saturday, 4 April 2020

Vineri a fost adoptat de către plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede amânarea pentru o perioadă de trei luni a plății utilităților pentru apă-canal,...

De ce Suceava a devenit Lombardia României. Generalul-maior Ionel Oprea: Cadrele medicale REFUZAU să poarte echipamentele, de asta sunt mulți infectați

Saturday, 4 April 2020

Noul coordonator militar al spitalului din Suceava face o serie de declarații șocante despre ce a găsit la spital și care explică de ce Suceava a devenit Lombardia României. „În mod paradoxal, o...

Costel Lupașcu: „În această perioadă de criză, suntem alături de toți românii”

Saturday, 4 April 2020

Comunicat: Dincolo de politică, pe primul loc trebuie să fie oamenii, mai ales acum, în această perioadă complicată. În plină criză epidemică și în stare de urgență, România are...

Frăția Ortodoxă "Sf. M. M. Gheorghe Purtătorul de Biruință" de la Botoșani, nouă campanie de strângere de fonduri

Saturday, 4 April 2020

Prin munca voluntarilor Frăția Ortodoxă "Sf. M. M. Gheorghe Purtătorul de Biruință" - filiala Botoșani, zeci de botoșăneni au beneficiat în această perioadă de sprijin, iar voluntarii îș...

AEDOPS oferă măști, mănuși și servicii de sprijin pentru persoanele de peste 65 de ani

Saturday, 4 April 2020

Direcția Generală de Asistență Socială Persoane cu Dizabilități Protecția Copilului și Adopții România - AEDOPS oferă măşti şi mănuşi de protecţie tuturor persoanelor de peste 65 de ani, acestea fi...

Europa rămâne unită în fața Covid- 19: 100 de miliarde euro de la UE, sprijin pentru salariați, fermieri și persoanele cele mai defavorizate

Saturday, 4 April 2020

Comisia Europeană (CE) a propus, la finele acestei săptămâni, joi, instituirea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde euro, denumit SURE, care îi va ajută pe lucrători să &i...

Mihaela Huncă deputat Pro România: La Propunerea Pro România, salariile farmaciştilor, biologilor, biochimiştilor, chimiştilor şi psihologilor din spitale vor fi majorate de la 1 iulie.

Saturday, 4 April 2020

Comunicat: Aş fi vrut astăzi să dau o veste și mai bună în ceea ce priveşte cuantumul creșterii salariilor biochimiștilor, biologilor, chimiștilor, farmaciștilor și psihologilor din spitale. Din păca...

COVID-19 explicat pe înțelesul tuturor de microbiologul botoșănean Vania Atudorei

Saturday, 4 April 2020

Vă prezentăm interviul realizat de Sandrino Gavriloaia cu profesorul și microbiologul Vania Atudorei, microbiolog federal și supervisor al Departamentului de Sănătate și Farmacie Eurofins, Canada, despre COVID -19...

COVID: S-a început TESTAREA în masă a angajaților Spitalului Județean, dar cu teste rapide. Primele 300 de rezultate sunt NEGATIVE

Saturday, 4 April 2020

Întregul personal medical al Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Botoșani va fi testat COVID, potrivit managerului unității, medicul Livia Mihalache. Aceasta susține că peste 90% dintre angajații spi...

200.000 de măști FFP2 au ajuns în România în urma unei achiziții realizate din China

Friday, 3 April 2020

200.000 de măști FFP2 au ajuns în România, cu o cursă TAROM, în urma unei achiziții realizată din China de către UNIFARM SA, a anunțat în urmă cu puțin timp Grupul de Comunicare Strategic...

-->