Iubirea împărtășită în cadrul familiei și educația primită în școală constituie temelia edificiului vieții noastre. Avem nevoie de oameni care să ne descopere, să ne ude, să ne plivească, să ne încurajeze, să ne pună pe un făgaș bun, să ne dea un ritm potrivit, "să ne arunce în scăldătoare" și chiar să ne smerească la nevoie.
Educația adevărată este făcută de către profesori pasionați, profesori charismatici, profesori de vocație. Doar astfel de oameni pot să aprindă flacăra curiozității în inimile discipolilor. Până la urmă, în toată treaba cu școala despre asta cred ca e vorba: despre descoperirea vocației elevului și despre aprinderea în el a dorinței de cunoaștere, a pasiunii pentru cultură, a poftei pentru dobândirea unor abilități, a bucuriei pentru potențialul propriu descoperit și actualizat.
Îmi amintesc cu nostalgie și recunoștință la fiecare început de an școalar de învățătorul meu, domnul Huștiuc, de profesoara de matematică din generală, doamna Clipa D., de profesorii de istorie, doamna Onofrei T. și domnul Rîznic M., de profesorul de V.T., din facultate, Pr. Cezar H. și, nu în ultimul rând, de prof. Diac. Mihalache S., ale cărui seminarii erau savuroase.
Fiecare dintre noi cred că are întipărit în suflet chipul unui dascăl. Ce au în comun profesorii mari, care rămân veșnic în memoria învățăceilor?
Cred că, în primul rând, ei își cunosc foarte bine materia pe care o au de predat. Vin cu temele făcute în fața clasei. Vorbesc liber, știu să explice, ne captivează ușor cu poveștile lor, ne fac să îndrăgim obiectul respectiv, ne conștientizează de importanța acelei materii pentru creșterea și edificarea noastră. Se fac repede plăcuți, după o primă interacțiune fiind deja îndrăgiți de elevi.
Nu le lipsește conduita morală și nu se înfoaie în pene, deși sunt cu adevărat competenți. Cultivă modestia, omenia, recunoștința și admirația. Nu sunt crispați, anxioși, morocănoși, răutăcioși, tăioși în vorbire, nu simt nevoia să pună la punct pe cineva în fiecare clipă, nu domină clasa prin forță. Intră în rol de cum fac primul pas în sală și uită pentru 50 de minute de problemele de acasă, de salariile mici, de hârțogăraia ce așteapta completată, de nebunia din administrație, de șicanele din cancelarie.
Stârnesc în noi entuziasmul, ne provoacă, ne pun mintea la contribuție, ne dau lecții de viață, ne învață să gândim critic, ne țin în suspans, ne surprind plăcut cu ideile lor. Sunt oameni firești, autentici, naturali, sinceri și bine intenționați. Ne fac să privim dincolo de litere, dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber. Mai mult decât antrenarea memoriei și a altor capacități, ne ajută să ne însușim repere de viețuire, criterii de percepere și înțelegere a realităților înconjurătoare, înțelesuri, rațiuni, sensuri...
Au o emisie a vocii curată și o dicție bună. Emană noblețe și demnitate. Nu știu cum fac, dar timpul zboară pe nesimțite la ora lor. Pun suflet în lucrarea pe care o întreprind.
Spitalele, bisericile și școlile au nevoie în continuare de așa lucrători: pasionați, charismatici, competenți, demni. Și, slavă Domnului, avem în țara noastră astfel de oameni! Îi prețuim?
Anușca Dumitru,
psalt Catedrala Mitropolitană Iași
masterand Facultatea de Teologie Iași
