Știri.Botoșani.Ro - De 10 ani împreună!

Pe 15 septembrie 2008 am pornit la drum. Nu ușor, nici comod. Pentru că voiam ca Știri.Botoșani să unească mai mult decât să dezbine Iar asta, știm, e mai greu în zilele pe care le străbatem. Voiam ca Știri Botoșani să îndrepte mai mult decât să acuze. Să cultivăm partea frumoasă a sufletului pentru ca, astfel privind înainte, să construim împreună o Cetate în care să viețuim împreună, nu să ne (z)batem unul câte unul. 

Am adus oamenii împreună. Am creat emoții și am împărțit nu doar bucuria, ci și tristețea. Nu am făcut promisiuni, nici nu am supralicitat subiecte, poveşti sau drame născute pe caldarâmul societăţii tot mai greu încercate. Ştiri Botoşani nu a fost un pariu, ci o investiţie în viitor. Cu paşi mici, dar păstrând proporţiile şi evitând baloanele de săpun care dispar odată cu prima adiere. Am mizat de la început pe informaţia corectă, pe cultura spiritului, pe buna rostire şi buna credinţă a colaboratorilor noştri. 

Asistăm de câțiva ani la mutaţii considerabile în media românească. Mutaţii care, trebuie să recunoaştem, au provocat schimbări fundamentale în însăşi structura societăţii, au creat confuzii, contradicţii şi false principii sau au aşezat pe soclul din Cetate nonvalori sforăitoare. 

Nimic nu vine din neant, nimeni nu primeşte mai mult decât cere. Important este să alegem în cunoştinţă de cauză, să înţelegem ceea ce ni se întâmplă şi să acceptăm că suntem parte a poveştii şi că putem determina deznodământul. Într-o societate sănătoasă, presa nu produce subiecte pentru un public bolnav. Așa cum, într-o societate bolnavă, nu ignori dezastrul, dar poți aprinde lumina pe stradă astfel încât oamenii să se (re)cunoască, să se apropie unii de alții și să-și devină unii altora prieteni și salvatori.

Să poposim, așadar, în zona luminoasă. Să rămânem prezenţi în realitatea pe care noi înșine o construim, să avem curajul manifestării autentice, să credem adevărului care ne impresionează.

Suntem alături de dumneavoastră de 10 ani! Zi de zi, oră de oră ne-am străduit să vă informăm, să vă oferim date reale despre ceea ce se petrece în oraș, în județ sau în lumea largă. Într-un vârtej media greu de anticipat în urmă cu 10 ani - rezistând ispitelor apăsătoare de a promova vedete de noapte sau strălucirile personalităților de carton repede-aducătoare-de-trafic - vă suntem recunoscători dumneavoastră, cititorii noștri, care ați înțeles că împreună suntem datori și responsabili față de valorile și tradițiile acestor locuri.
Vă transmitem întreaga noastră consideraţie, preţuire şi bucurie că ne sunteţi alături.
Recunoștință!
Ne înclinăm cu respect! 
Echipa Ştiri.Botoşani.Ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prevenția salvează vieți: Măsuri anunțate la Botoșani împotriva traficului de persoane!

Tuesday, 14 July 2026

Anul trecut, 16 botoșăneni au fost salvați din situații de trafic de persoane. Dintre aceștia, doi erau minori și 14 adulți. Toți cei 16 au fost victime ale exploatării sexuale. Sunt cifre...

Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

Tuesday, 14 July 2026

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a dec...

Teza de doctorat a preotului militar Teodor Cenușă a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Doxologia! - FOTO

Tuesday, 14 July 2026

Preotul Teodor Cenușă s-a născut în Roznov, un mic orășel din județul Neamț. Într-un interviu din anii din urmă, preotul Teodor mărturisea că rădăcinile sunt nu doar în N...