Pr. Nicolae Trusca
Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia chip luminos;
Lăudaţi si cântati
Si vă bucuraţi!
Mititel şi-nfăşăţel,
În scutec de bumbăcel!
Lăudaţi si cântati
Si vă bucuraţi!
-Băăă, nenea şoferule, mai schimbă, bre, postul ăla de radio! Mai bine pune să cânte nişte manele, ceva!
Veneam zilele trecute cu microbuzul de la Bucureşti la Negoieşti şi asta a fost reacţia unui tânăr la colindul pe care îl ascultam, tăcuţi, toţi călătorii. Şoferul nu a spus nimic. A atins cu mâna dreaptă aparatul de radio şi… a început: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Să vi-nă ne-vas-ta mea,/ Să va-dă cât sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par-ca-reee!”.
Toate scaunele erau ocupate; m-am uitat la domnişoara de lângă mine (o avea 20 de ani?) care a dat a lehamite din cap… cineva a zâmbit cu subînţeles… altul… asta e… dar toţi ascultam… hai cichi, cichi, cichi cea! Timp de vreo 5 minute mi-a sunat în urechi acelaşi refren.
-Domnule şofer, am îndrăznit, opreşte şi mata difuzorul că mă indispune când aud că cineva, care e supărat pe soţie, mai are chef şi de cântat!
-Dacă nu-ţi place, mi se adresează tânărul, cumpără-ţi maşină şi nu mai merge cu microbuzul!
Dar până să-i răspund, domnişoara de lângă mine…
-Părinte, nu-l luaţi în seamă, că asta e situaţia. Ăsta e Bălănel, vecin cu mine în sat, îl cunosc bine!
-Mă întreb de ce un tânăr, în preajma sărbătorilor de Crăciun, preferă să asculte manele, pe care oricum le ascultă tot anul!
-S-au dus anii în care Nicolae Iorga elogia colindele noastre cântate de grupuri de copii, care vesteau naşterea lui Hristos din Fecioara Maria!
-Este adevărat, şi Patriarhul Miron Cristea spunea undeva despre colinde, că sunt expresii ale „simţirii religioase româneşti”.
-Am avut „colindători” de seamă, care au dus colindele noastre departe de ţară. Ioan D. Chirescu la 15 martie 1925… a susţinut la Paris un concert de colinde cu societatea corala Hora!
-Domnişoară. .. sunt uimit!
-Sunt studentă la Conservator şi vă pot completa că citatul Patriarhului Miron a fost rostit când marele folclorist şi muzicolog Constantin Brailoiu a publicat „Colinde şi cântece de stea” în 1931.
-Sunt surprins într-un mod plăcut să constat că generaţia dumneavoastră, despre care credeam că este înclinată spre manele, are şi persoane atât de sensibile!
-Vă pot spune, că duminica trecuta, la sfârşitul evangheliei…
Dialogul nostru a fost întrerupt când microbuzul a început să „danseze” pe şosea, frână puternică, ne-am lovit de scaunele din faţă… ţipete… şi ne-am oprit cu partea dreaptă-faţă în şanţul de la marginea şoselei. Geamuri sparte, perdele fluturând, am ieşit din microbuz pe uşă direct în noroi, unii au ieşit prin ferestrele sparte, o femeie a leşinat, doi copii plângeau. Şoferul, ca să evite un accident frontal, a pus frână şi norocul nostru a fost că, în dreapta, era o parcare şi a avut loc unde „să tragă” microbuzul.
Tremuram toţi de frig şi de frică. Cel mai speriat era Bălănel. Sta „cocoşat”, plângea şi îi curgea nasul, cred că avea un atac de panică. Se ţinea cu mâna de ţeava pe care era semnul de parcare şi ţipa cât îl ţinea gura: „mamăăă, era să mor… mamăăă, era să mor”. Când a observat că mă uit la el, a strigat la mine:
-Părinte, zi ceva… zi ceva… mi-e fricăăă, zi o rugăciuneee…!, şi se închina repede.
Domnişoara studenta la Conservator, care era martoră la scenă, spre mirarea noastră, a tuturor, a ridicat mâinile, mimând un dans şi, pocnind din degete, a început să cânte: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Să vi-nă ne-vas-tă mea,/ Să va-dă cât sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par- ca-reee!”.
Părintele Nicolae Truscă