Botoșăneanca de 24 de ani care a renunțat la IT pentru a-și urma visul: „Mi-am propus să fiu milionară!”

Chiar dacă a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare, a ales să se orienteze spre antreprenoriat, pentru că asta a simțit că i se potrivește.

Botoșăneanca de 24 de ani care a renunțat la IT pentru a-și urma visul: „Mi-am propus să fiu milionară!”

 Diana Voiniciuc  Foto: facebook / Diana Voiniciuc

Diana Voiniciuc este din Botoșani, are 24 de ani și un portofoliu vast de clienți. Povestește că a vrut o carieră în IT, dar și-a dat seama că nu i se potrivește și a ales alt drum, cea de consultant financiar,

„Mi-am dat seama foarte devreme că mediul de corporație nu este potrivit pentru mine. În facultate, din păcate, îmi pare rău să spun asta, ne formau cu mentalitatea de a fi angajați, nu ni se dezvolta spiritul antreprenorial. Eu îmi doream mai mult decât atât, mă vedeam o fire cu potențial, cu spirit de antreprenor, care își dorește să coordoneze echipe, oameni, proiecte și să aibă un impact cu adevărat în societate, oportunitate care nu mi s-a oferit, din păcate, în facultate. În schimb, nu am renunțat la facultate, deși mi-am dat seama din primul an de facultate că nu e pentru mine. În anul al doilea am ales să mă reprofilez, dar am decis să continui facultatea. Am urmărit alte lucruri în timpul facultății, să dezvolt relații, conexiuni, parteneriate cu oameni de calitate, pentru că, totuși, inginerii sunt oamenii care au anumite abilități dezvoltate în această arie, oameni foarte atenți, foarte pragmatici, analitici; ne place să înțelegem cifrele, să înțelegem ce se întâmplă. Suntem conștiincioși, aspect care mă încurcă uneori, pentru că suntem perfecționiști (n.r. – râde). Dar am ales să termin facultatea, iar la master m-am reprofilat pe business, în aria asta de managementul afacerilor”, spune Diana Voiniciuc într-un podcast realizatd e bzi.ro.

 

„Un business se construiește în timp”

Deși a fost greu să înceapă totul de la zero, a reușit să atragă în portofoliul său sute de clienți, în cei patru ani de la începutul carierei sale din domeniul financiar.

„Nu a fost o decizie ușoară! Cred că a fost un șoc pentru foarte multe persoane din cercul meu apropiat, pentru că am fost cam prima din generația mea care a zis: ok, eu nu mă văd muncind în IT. În ideea în care eu am observat, încă de atunci, că trendul este unul descendent. A fost un boom cu angajările din IT, cred că prin 2016, dar deja când am absolvit eu facultatea, lucrurile erau foarte negative. Piața muncii era într-o descreștere, se făceau concedieri pe bandă rulantă, multe firme din IT închideau sediile pe care le aveau în România și se mutau înapoi în străinătate. Deci, cumva, piața este una instabilă și mă bucur că am avut inspirația de a mă reprofila din timp. Nu a fost ușor, pentru că e un domeniu nou, începi de la zero. Eu făceam programare în limba engleză și am trecut la finanțe-bănci, achiziții imobiliare. Nu a fost ușor, dar am avut încredere că o să-mi iasă. În primul rând, un business se construiește în timp. Eram foarte tânără când am început. Și acum sunt tânără, dar cred că, dacă ar afla clienții mei ce vârstă am, nu ar mai colabora cu mine (n.r. – râde). Am crescut în business, a crescut numărul clienților. Anul acesta avem peste 700 de clienți noi în portofoliu și, totuși, nu a fost ușor de gestionat. Au apărut foarte multe situații neprevăzute iar din practică și discuții concrete ne-am dezvoltat acest business. Nu m-aș vedea făcând altceva și mi-am propus să ajung în top 10 cei mai buni brokeri de credite din România. Ușor-ușor mă îndrept spre acest top și îmi doresc să-i ajut pe oameni. Asta este motivația mea zilnică”, mai spune consultantul financiar.

Vrea să devină milionară până la vârsta de 30 de ani

Diana Voiniciuc mai spune că este important să investești mereu în dezvoltarea personală.

„Eu ofer informații de calitate și sprijin și de aceea ajut pe oricine îmi solicită ajutorul. Tinerii trebuie să fie deschiși la risc, schimbare. Trebuie să fii asumat și să muncești foarte mult. Să nu fii limitat! Dacă ești o persoană care preferă să aibă weekendul liber, program fix, poți face asta, dar nu cu rezultate extraordinare. În schimb, dacă investești în tine, imaginea ta, cursuri, poți avea o mulțime de oportunități. Am cunoștințe care au muncit ca ingineri, dar acum sunt frizeri, șoferi sau au propriul lor business, deși la bază au alte studii. Dar și-au asumat riscuri și s-au dezvoltat personal. Momentan, nu sunt căsătorită, lucrez foarte mult. Cred că prima mea zi liberă a fost pe 23 martie, anul acesta, pentru că am muncit de la 8 la 10 seara, inclusiv în weekend, pentru a atinge un target, pentru că aveam multe solicitări din partea clienților. Eu sunt într-o etapă în care încerc să dezvolt cât mai mult activitatea de broker, de consultanță. Deci, personal, aș investi mai mult în educația mea, în cursuri, în dezvoltarea mea. Mi-am propus să fiu milionară până împlinesc 30 de ani, sau chiar mai devreme, dar pentru asta trebuie să muncesc la visul meu”, mai spune Diana Voiniciuc.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Una dintre cele mai frumoase biserici din Botoșani își sărbătorește hramul!

astăzi, 12:26

Marți, 25 noiembrie, Biserica „Sfânta Ecaterina”, situată în Cartierul ANL Bucovina, din municipiul Botoșani, își cinstește ocrotitoarea. Sărbătoarea hramului &...

Sportivii de la Kokoro Botoșani vor concura la Campionatul European de Karate de la Iași!

astăzi, 12:11

Peste 10 sportivi de la Clubul Kokoro Botoșani vor participa, pe 29 noiembrie 2025, la Campionatul European de Karate ISSHINRYU, care va avea loc la Iași. Sportivii se antrenează în sălil...

Surpriză neplăcută pentru mii de firme din România - ANAF declanșează controale masive!

astăzi, 11:45

Direcția Antifraudă a ANAF a demarat o campanie amplă de controale la firme, vizând rambursările de TVA din ultimii ani, potrivit informațiilor Profit.ro. Acțiunea are la bază analiz...