Prof. Mihai Tironeac
Aleile orașului îi cunoșteau pașii. Iarnă sau vară, cu rucsacul în spate, Profesorul pășea liniștit, însoțindu-și trecerea cu un zâmbet larg pe care îl împărțea cu generozitate oricui se ivea înainte-i.
Profesorul Tironeac a știut să facă din propria minte o sărbătoare. A adunat în zeci de ani caiete pline de versuri, însemnări, explicații, lămuriri, desene și iscoditoare fraze. În jurul Profesorului lumea se despica în falii de lumină. Multă lume s-a mirat când Profesorul a publicat o plachetă cu poeme ce poartă semnătura distinsului dascăl: ”Din clepsidră în... etern”, Ed. Alfa, Iași, cuprinzând poezeii scrise în perioada 1963 - 1977.
Mihai Tironeac a sădit în învățăceii săi cel mai puternic simțământ al ființei gânditoare: curiozitatea.
A fost, vreme de 40 de ani, profesor de fizică la Liceul "A.T.Laurian" din Botoșani, iar fizica s-a dovedit a-i fi, până la urmă, calea spre fericire. Pentru că a nu mai fi profesor la catedră nu a însemnat, pentru Mihai Tironeac, a nu mai studia, a nu mai cerceta. Dimpotrivă. Din 1990, asiduu și neîntrerupt, Profesorul a fost mereu înconjurat de oameni pe care i-a îndrumat, cărora le-a fost deschizători de cale. I-a sprijinit nu doar cu vorbe, cu sfaturi. Cine i-a bătut la ușă nu a rămas fără ajutor. Când a simțit că oamenii se împotmolesc în propriile zile, a prins a dansa alături de ei, dornic să experimenteze infinitul ființei. Și nu oricum, ci respectând cea mai importantă caracteristică a dansului: armonia.
Totul a început de la dorul de Basarabia, în 1990. "Grup de conștientizare a legăturii dintre România și Basarabia", astfel se intitula mișcarea ce aduna la acea vreme, în 1990, cam la vreo 25-30 de membri.
Cu patru secțiuni de acțiune: istorie, științe sociale, literatura comună, cultivarea limbii române în cele două teritorii, România și Basarabia, și sectiunea de spiritualitate și religie, ce îi revenea ca responsabilitate lui Mihai Tironeac. Între timp, oamenii au mai uitat de Basarabia, au simțit din plin plăcerile libertății postedecembriste. Numai Mihai Tironeac a rămas acolo, dansând.
"Toate tehnicile psiho-terapeutice, precum și ritualurile religioase, deși par diferite, au un factor comun ce le determină să fie eficiente. Acesta este rezonanța. Fenomen pe care l-am descoperit în 1971, ca fizician, în urma unei meditații asupra a ce este fericirea. Din toate mijloacele de a ajunge dintr-o stare holotropică în una de rezonanță totală am constatat că cel mai la îndemână și foarte eficient este dansul liber făcut din toata bucuria, necondiționat", spunea Mihai Tironeac.
Nu a fost nici pe departe un vraci, nu se considera profet. Respecta legile divine și pe cele umane, cu condiția ca umanitatea să își recunoască erorile. "Să nu faci nimic ce nu e joc!", decreta adesea Profesorul. Dansul înseamnă joc, iar jocul înseamnă fericire, spunea tuturor.
Mai bine de un sfert de secol, în podul Casei de Cultură a Sindicatelor Botoșani, Mihai Tironeac i-a învățat pe oameni că dansul înseamnă descătușare, trăire, eliberare de temeri, de stres, de greul zilelor. I-a spus Cercul de optimizare a Vieții! Studenți, elevi, avocați, medici, un colonel sau un pensionar se adunau, pentru că împreună făceau universul să zâmbească.
"Dacă omul vine aici cu un scop nu obține nimic. Și Iisus spunea: Fiți ca acești copii și veți vedea împărăția Cerurilor! Îi îndemn pe oameni să scoată la iveală copiii din ei, dansând pur si simplu. Omul simte că are un centru care pulsează în jurul lui. În primul rând se realizează unitatea interioară, starea holotropică și dispar boli", spunea Mihai Tironeac, iar cei care au experimentat dansul au înțeles că, pentru domnul profesor, fizica a fost mereu o cale: calea spre fericire!
Domnul Profesor a plecat în veșnicie, dar veșnicia ne cuprinde deopotrivă și pe noi, cei rămași. Cu fiecare gând, cu fiecare dans, cu fiecare zâmbet pe care îl dăruim veșniciei suntem și vom fi mereu alături de Profesor.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
