Calendar Ortodox: Cinstim astăzi pe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei

Sfântul Apostol Filip diaconul s-a născut în Cezareea Palestinei şi a trăit pe vremea Apostolilor Domnului. Era căsătorit şi avea patru fiice prorociţe.

A fost ales şi sfinţit diacon de Sfinţii Apostoli şi împreună cu Sfântul Arhidiacon Ştefan se îngrijea de săraci şi de văduve, precum şi de împărţirea hranei în obştea creştinilor din Ierusalim. După mucenicia Sfântului Arhidiacon Ştefan, Filip diaconul a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Samaria, unde l-a botezat pe Simon vrăjitorul, cel care mai târziu umbla cu gând viclean, încercând să cumpere de la Apostoli harul cu bani.

 

Sfântul Apostol Filip a primit poruncă să meargă pe calea ce coboară de la Ierusalim spre Gaza şi mergând a aflat pe famenul etiopian, dregător al Candachiei, împărăteasa Etiopiei, care citea din cartea Prorocului Isaia.

Pe acest famen, diaconul Filip l-a botezat, făcând din el cel dintâi propovăduitor al credinţei creştine în Etiopia. Sfântul Filip a fost apoi hirotonit episcop de Sfinţii Apostoli şi trimis în cetatea Trales din Asia. Acolo, a întemeiat biserici şi a săvârşit multe minuni spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor.

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Cuviosul Teofan Mărturisitorul. S-a născut din părinţi dreptcredincioşi, care vieţuiau în Palestina şi se întreceau în iubirea pentru străini. Sfântul Teofan a fost aşezat Episcop al Bisericii din Niceea, fiind hirotonit de Patriarhul Metodie, care a surpat eresul luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

Sfântul Teofan a alcătuit mai multe cântări pentru cinstirea sfintelor icoane, folositoare Bisericii lui Hristos.

Sursa: Ziarullumina

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...