Un secol de istorie

O încercare de transcriere a sumarului de evenimente ce compun istoria contemporană a unei localități o putem considera meritorie, având în vedere nu numai unghiurile din care poate fi privită evoluția, ci și aderența a ceea ce am putea numi masă de manevră în desfășurarea acțiunii de transformare a unor forme, în timp.

BRĂEȘTI: 100 de ani de istorie, carte al cărei autor este unul din fiii acestui ținut al Moldovei de Nord, se dorește a fi cronica unui secol în care localitatea botoșăneană a cunoscut mișcarea sinuoasă a unei evoluții în care oamenii acestui meleag și-au trăit zile, ani şi decenii sub ordinea impusă de timpul istoric.

Profesorul Mihai Matei consemnează, cu meticulozitatea-i recunoscută, evenimente, fapte şi transformări locale care determină evoluţia unei colectivităţi umane, comuna Brăeşti, componentă a României, în perioada cuprinsă între sfârşitul Primului Război Mondial şi cea a începutului de secol şi mileniu  ̶  anul 2017.

BRĂEŞTI: 100 de ani de istorie se doreşte a fi nu numai o cronică a unei localităţi rurale, ci şi o istorie de un secol, în care transformările social-economice au marcat schimbări radicale în viaţa şi activitatea celor care au trăit în acest areal, determinându-i să participe activ la devenirea în timp a satelor din componenţa comunei.

În prima parte a lucrării, autorul îşi propune să prezinte principalele evenimente ce s-au evidenţiat în perioada interbelică, aici fiind eşalonate: Reforma agrară din 1921  ̶  în dezbatere şi realizare  ̶  participarea populaţiei din comună la înfăptuirea acestui act, consolidarea vieţii social-economice în perioada interbelică, timp în care întreaga ţară a cunoscut un progres apreciabil.  Sub aspect administrativ, în comună se acţionează pentru reglementarea activităţii primăriei, şcolilor, unităţilor sanitare, desfăşurării lucrărilor agricole în condiţii corespunzătoare, obţinîndu-se producţii de calitate.

Intervalul de timp, arealul avut în câmpul de studiu al autorului oferă un tablou complex, progresul marcat în dezvoltarea localităţii, aceasta datorându-se, în primul rând, oamenilor, pe care autorul îi aşază la loc de cinste în paginile cărţii  ̶  aceştia fiind eroii primei conflagraţii mondiale, cu care comuna a contribuit substanţial, conducătorii comunei, începând cu primarul şi echipa sa, reprezentanţii bisericii, fruntaşii domeniului economic, ţăranii, preocupaţi să-şi administreze cu pricepere pământul avut în posesie, producţiile agricole constituind baza averii lor personale, şcoala şi slujitorii ei care şi-au adus din plin contribuţia la ridicarea satelor ce compuneau comuna în acei ani.

Umbra ameninţătoare a celui de-Al Doilea Război Mondial a acoperit şi această unitate teritorială, pe atunci aflată în fostul judeţ Dorohoi, bărbaţii în floarea vârstei aflându-se în rândul primelor unităţi care au participat la marşul eliberator al străvechiului  ţinut românesc, Basarabia, şi apoi, continuând luptele până în preajma Stalingradului, au cunoscut vitregia anilor unei campanii militare de mari proporţii.

Cu multe suferinţe trec peste aceşti ani şi cei rămaşi în sat, contribuind la susţinerea frontului, menţinând pulsul vieţii socio-economice, suportând perioade aspre, precum lipsurile din cadrul comerţului sătesc, împuţinarea celor care aveau misiunea de a asigura buna gospodărire a satelor, refugiul, aprovizionarea materială a trupelor sovietice de ocupaţie, iar mai târziu  ̶  anii de cumplită secetă.

În cea de-a doua parte a cărţii, autorul ne prezintă evenimente ce au însemnat de fapt componente la ampla transformare ce a avut loc la nivelul întregii ţări după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, când ţara a cunoscut evoluţii conforme cu linia impusă prin înţelegerile şi tratatele postbelice, cursul întregii vieţi social-politice şi, evident, economice desfăşurându-se după standarde impuse de „eliberatori”.

Începând cu Reforma agrară din 1945 şi încheind cu procesul de socializare a agriculturii, şi la Brăeşti, s-au întreprins măsuri care care au dus la modificări radicale în toate domeniile vieţii, ca şi în întreaga ţară, autorul prezentându-ne în paginile cărţii pe cei care au fost „actorii” acestor tragedii locale, cu ceea ce au avut specific, cu numele celor care s-au situat în linia întâi, începând cu 1945 şi până în decembrie 1989.

În celelalte diviziuni ale cărții, părţile III, IV şi V, „cronica” brăeşteană  ne ţine alături cu evenimentele petrecute în cadrul unor sectoare cum ar fi şcoala, activitatea bisericii, sănătatea publică, cititorul este informat despre transformările ce au avut loc după anul de mare cotitură 1989, activitatea administrativă, social-politică şi economică desfăşurată pe coordonatele manifestării plenare a eforturilor de aplicare a principiilor democratice în viaţa cotidiană a locuitorilor comunei, priorităţile de actualitate pe care reprezentanţii celor care trăiesc şi muncesc în Brăeşti şi le-au stabilit pentru ridicarea standardului de viaţă al tuturor.

Lucrarea pe care ne-o propune domnul profesor Mihai Matei conţine un bogat material documentar, cititorul putându-se edifica în legătură cu funcţionarea organelor de administraţie locală, cu felul cum a fost gestionat potenţialul economic de care dispune comuna, la îndemâna celui ce parcurge paginile cărţii aflându-se date pe baza cărora se pot trage anumite concluzii.

Albumul de imagini prezentat în ultima parte a cărţii se doreşte a fi o argumentare  a celor afirmate în paginile lucrării de către autor, fotografiile constituind jaloane în timp, evocând momente importante din viaţa economico-socială, desfăşurată de-a lungul vremii.

Cartea domnului profesor, care timp de 25 de ani a condus destinele învăţământului botoşănean, constituie şi un exemplu pentru mai tinerii colegi de a studia istoria localităţilor botoşănene de a releva contribuţia satelor şi comunelor la menţinerea profilului făurit în timp de cei mai buni fii ai acestor meleaguri.

Nu putem încheia această succintă prezentare fără a sublinia faptul că autorul ne atrage atenţia asupra planurilor sale pentru anul următor: o carte intitulată Pe urmele lui Badea Cîrţan, în Italia. Să-i urăm succes!
 

Prof. Dumitru Ivan,
directorul Editurii Quadrat Botoşani

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Dumitru Ivan: Anul Marii Uniri

Friday, 9 November 2018

Dumitru Ivan: Noi şi Europa

Wednesday, 20 June 2018

Neștiutele căi ale dragostei

Wednesday, 31 January 2018

O carte, un document, o mărturie

Tuesday, 22 August 2017

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)

astăzi, 08:41

FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...

La un pas de a rămâne fără case, pompierii au intervenit rapid și le-au salvat locuințele!

astăzi, 08:14

Două case au fost în pericol, noaptea trecută, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins.  S-a întâmplat în localitățile Iacobeni și Oneaga. Pompierii din c...

Calendar ortodox, 23 noiembrie: Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor

astăzi, 08:00

Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la sfânta bise...