Sfânta Anastasia a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când pornise iarăşi mare prigoană împotriva creştinilor.
Anastasia era romană de neam, tânără cu vârsta şi vieţuia într-o mică mănăstire de fecioare ce se afla printre livezi şi grădini, în apropierea Romei, stareţa mănăstirii fiind o călugăriţă cu viaţă îmbunătăţită pe care o chema Sofia.
Oricât de ferită de lume era, oamenii tot aflaseră de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi mulţi o ceruseră în căsătorie. Însă Anastasia rămânea mereu statornică în dragostea ei faţă de Hristos şi dorea să fie pentru toată viaţa mireasa Domnului Iisus.
Auzind Prov de această fecioară, a trimis ostaşi să o caute şi, aflând-o, au adus-o în faţa lui în lanţuri. Dregătorul o sfătuia pe frumoasa fecioară să-şi caute un bărbat şi să se mărite şi, întorcându-se, să se închine zeilor, ca frumuseţea ei să nu se piardă în zadar. Dar ea a răspuns: „Viaţa şi veselia mea sunt Domnul Iisus Hristos, pentru Care, de o sută de ori de ar fi cu putinţă, sunt gata a muri”. Pentru aceasta, Prov a poruncit de au bătut-o peste obraz şi i-au sfâşiat veşmintele, au înecat-o cu fum înecăcios de pucioasă şi de smoală, apoi au bătut-o cu toiege, zdrobindu-i pe roată oasele.
În timpul chinurilor, Anastasia nu înceta a-L mărturisi pe Hristos. Văzând acestea, Prov mai mult a chinuit-o, încât poporul ce era de faţă s-a răsculat, iar mai apoi s-a botezat în numele Preasfintei Treimi. Sfintei Anastasia Romana, după ce au scos-o afară din cetate, i-au tăiat capul.