Întreaga activitate jurnalistică a poetului Mihai Eminescu prezintă un interes major pentru toate categoriile de cititori, domeniile abordate şi temele tratate de ziarist exprimând profunda sa gândire, pe multiple planuri, cu deosebire în perioada activităţii sale de la "Timpul" (1876-1883).
Cunoscut prin râvna cu care-şi realizează orice scriere pe care ne-o oferă, prof. Dr. Gică Manole focalizează de această dată poziţia poetului naţional, Mihai Eminescu, în controversata problemă evreiască. Autorul îşi expune părerile sale în legătură cu convingerile gazetarului exprimate consecvent în coloanele ziarului conservator. Perioada cuprinsă include anii de afirmare a statului Român, din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, anii Războiului pentru Independenţă marcând această perioadă, iar realizarea Acordului de Pace de la Berlin (iunie - iulie 1878) angrena problema izraelită din România, aceasta constituind subiectul unor largi dezbateri în legătură cu articolul 7 din Constituţia Ţării şi aplicarea celui de-al 44-lea articol al Acordului, referitor la acordarea unor drepturi evreilor emigranţi proveniţi din perimetrul unor ţări europene din zonă, relativ recent stabiliţi în România.
Autorul cărţii „Mihai Eminescu şi evreii” îşi propune să limpezească lucrurile în privinţa poziţiei ziaristului Eminescu în problema izraeliţilor prezenţi pe teritoriul românesc, proveniţi ca urmare a unor migraţiuni ce au avut loc în secolul al XIX-lea.
A fost Eminescu un antisemit, a militat el împotriva evreilor emigranţi care şi-au găsit adăpost pe meleagurile noastre?
Cartea dă un categoric răspuns negativ acestei întrebări, consolidând în acelaşi timp adevărul că poporul român, remarcat prin toleranţa pe care a manifestat-o faţă de toţi cei care au ajuns pe aceste meleaguri, a avut o atitudine profund umană şi faţă de cei ce s-au aşezat, în aceşti ani, în satele şi oraşele româneşti, începând o nouă viaţă alături de semeni ale căror bunătate sufletească şi firi înţelegătoare le-au asigurat o bună convieţuire.
„Nu ura faţă de altul/alţii l-a determinat pe Mihai Eminescu să scrie extraordinarele sale articole despre chestiunea evreiască din România, ci, aşa cum a declarat-o chiar el, dragostea faţă de soarta poporului român, temerile sale că, dacă evreii primind cetăţenia română, vor controla autoritar financiar-economic societatea românea-scă, în paguba poporului vechi, istoric” - afirmă de la început autorul cărţii.
Eminescu are în vedere activitatea nefastă a celor de curând stabiliţi pe pământ românesc, cu scopul de a profita de pe urma celor exploataţi, speculanţii şi elementele venale fiind condamnaţi de pana poetului-ziarist. El nu concepe ca cel ce-şi munceşte cu grea trudă pământul pentru a trăi mai bine, în îndestulare, el şi familia lui, să fie afectat de tendinţa de trăi parazitar, manifestată la unii nou-veniţi. Aducând argumentul apărării moşiei cu preţul tributului de sânge, Eminescu nu poate admite raporturi de egalitate în faţa legii a românilor de tradiţie cu cei care-şi doresc cetăţenie cu scopul ascuns de a deveni stăpâni de moşie.
Desigur, dezbaterile se desfăşoară în forul legislativ al ţării, dominantele politice accentuând dramatismul acestei bătălii în care el, ca reprezentant al organului de presă conservator atacă din toate poziţiile partida liberală, declarată de partea celor care clamează „drepturi cetăţeneşti egale”.
Reafirmându-şi simpatia şi buna-credinţă faţă de evrei, Mihai Eminescu atacă în același timp şi elementele de rea-credinţă din rândul imigranţilor care, aderând la Alianţa Izraelită Universală, se înscriu de fapt pe poziţii ce contravin calităţii de cetăţeni ai României. Necruţător cu exponenţii cu care se află în opoziţie, poetul militează pentru realizarea obiectivului naţional în orice hotărâre stabilită de plenul aleşilor.
Numeroasele argumente promovate de poet în coloanele ziarului său, marcate vizibil de patriotismul pe care de fiecare dată l-am admirat la Eminescu, fac ca, concomitent cu preocuparea permanentă pentru viaţa politică emancipată, să fie mereu prezente elementele trecutului cu tot ceea ce societatea românească a avut mai de preţ, care impun respect şi pentru nou-veniţii doritori de drepturi şi cetăţenie română.
Cerinţele Congresului de Pace de la Berlin, stârnind vii polemici în societatea românească, au făcut ca problema izraelită să fie angrenată în acest uriaş malaxor de idei şi tendinţe. Lui Mihai Eminescu trebuie să-i recunoaştem atitudinea constantă, exprimată în orice articol referitor la chestiune, lucru pe care autorul cărţii „Mihai Eminescu şi evreii” îl reflectă minuţios.
Noua carte a domnului prof. dr. Gică Manole se impune cu concluzii ferme: „Aşadar, dacă Mihai Eminescu i-a combătuit pe evrei, i-a criticat cu asprime, a făcut-o din postura de apărător al intereselor majore ale poporului român, punctele sale de vedere neavând nimic de-a face cu xenofobia, rasismul sau antisemitismul. Orice acuze aduse poetului naţional de antisemitism, atunci ca şi astăzi, sunt nule și neavenite, ele dovedind rea-credinţă şi obrăznicie din partea unor indivizi lipsiţi de cel mai elementar simţ al adevărului istoric.”
Zecile de articole analizate de autor comentate şi prezentate în paginile cărţii reprezintă dovada unei conduite corecte a poetului, poziţia sa de ziarist înţelegând cu matură responsabilitate rolul său în raport cu evenimentele epocii şi cu necesitatea de a se afla în prima linie a apărării poziţiei României în aspiraţiile sale de libertate şi independenţă în context european.
Reproducerile de texte din ultima parte a cărţii aduc date suplimentare, întărind convingerea cititorului şi în ceea ce priveşte politica internă a României, rezolvarea problemei izraelite căpătând dimensiunea reală şi o soluţionare care să reflecte capacitatea matură a forurilor statale româneşti. Marcând paşi importanţi în rezolvarea acestei probleme, Eminescu se impune astfel ca un analist nepărtinitor şi un dârz apărător al valorilor Istoriei, Culturii şi Moralităţii Naţionale.
„Mihai Eminescu şi evreii” se înscrie nu numai ca un succes al autorului, ci şi ca valoros document al atestării preocupărilor poetului privind cunoaşterea profundă şi rezolvarea marilor probleme ale societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Prof. Dumitru Ivan,
Director al Editurii Quadrat, Botoşani
