Dumitru Ivan: Anul Marii Uniri

Pentru importanţa pe care o are în istoria întregului popor român, anul 1918 se bucură de o însemnătate covârşitoare. Prin ceea ce reprezintă în istoria zbuciumată a poporului nostru, acest an semnifică victoria aureolată a unui stat a cărui definitivare încununează o luptă seculară.

Tocmai de aceea, abordarea acestui subiect într-o lucrare de cercetare - e vorba de „1918, anul mântuirii neamului românesc”, apărută la Editura Quadrat Botoşani, sub semnătura prof. dr. Gică Manole - în anul când sărbătorim centenarul acestui eveniment, o putem considera drept un demers  de stringentă actualitate. Iar faptul că printre cei care se află în rândul cronicarilor ce detaliază întâmplările ce au avut loc în 1918 figurează şi numele unui botoşănean demonstrează preocupările constante, marcate de o mare responsabilitate, pentru cunoaşterea adevărului despre istoria acestui segment de timp - obligaţie a fiecărui român care-şi iubeşte patria şi care trăieşte şi acţionează pentru prosperitatea ei.

În succesiunea desfăşurării evenimentelor, autorul pune în faţa cititorului tabloul ce evocă situaţia României la sfârşitul Primului Război Mondial, starea de spirit din provinciile româneşti desprinse din trupul ţării, dorinţa românilor din aceste teritorii de a se uni cu Ţara, momentul favorabil constituindu-l şi înfrângerea Imperiului Austro-Ungar, căderea Imperiului țarist, acestea deschizând calea înlăturării jugului asupritor de către românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania, Marea Adunare de la Alba Iulia consfinţind împlinirea înaltelor aspirații ale celor care și-au înscris numele cu sângele suferinţei în lupta împotriva asupritorilor.

După mai bine de o sută de ani, Basarabia aflată sub stăpânirea Imperiului rusesc îşi dorea independenţa şi dreptul la autodeterminare, Bucovina şi Transilvania stăpânite de Austro-Ungaria erau hotărâte să trăiască în libertate, românii acestor provincii îşi doreau să fie alături de fraţii lor, care se remarcaseră prin adevărate fapte de vitejie în războiul abia încheiat. În general, atmosfera din aceste străvechi ţinuturi româneşti era cea care însufleţea pe români, îi favoriza în intenţiile lor de a  se uni, fapt considerat ca o contribuţie esenţială la formarea unui stat cu adevărat puternic - România Mare.

Cartea prof. dr. Gică Manole îşi trage seva dintr-o documentare profundă, evenimentele anului 1918 fiind tratate sistematic, ţinându-se seama de toţi factorii ce le-au determinat: situaţia din Europa la sfârşitul Primului Război Mondial, starea economică, situaţia social-politică din zonă, dinamitarea ţarismului şi pulverizarea dominaţiei Curţii de la Viena stimulând  lupta pentru independenţă şi autodeterminare a provinciilor româneşti.

Dedicată „Întru slava celor 6.300 de fii ai fostului judeţ Dorohoi, care au murit pentru înfăptuirea Unităţii Naţionale a României (1916 - 1919)”, cartea pe care Gică Manole ne-o oferă în acest an aniversar se dovedeşte a fi un semn pe răbojul celor 2500 de ani de viaţă a românilor şi a strămoşilor lor pe meleagurile cuprinse între Tisa şi Nistru, Carpaţii din Nord, Dunăre şi Marea Neagră.

Primul Război Mondial, conflict îndelung aşteptat, cum îl tratează autorul, avea să supună România unor presiuni insuportabile, care, în ultimă instanţă, au silit Guvernul român să se refugieze în Moldova, iar după refacerea miraculoasă a armatei române Ţara să cunoască bucuria reunirii. Au fost şi trădători ai cauzei naţionale (C. Stere, mitropolitul Conon Aramescu, Vasile Mangra, Victor Verzea, Al. Sturdza), pe care autorul îi pomeneşte în paginile lucrării.

Prăbuşirea Rusiei, în 1917, capitularea ei ce a fost urmată de Dictatul de la Buftea-Bucureşti creează condiţiile amplificării dorinţei de unire a românilor din Basarabia, revenirea acestei provincii ruptă din trupul ţării în urmă cu mai bine de un secol. Consemnarea amănunţită a evenimentelor ce au precedat şi însoţit acest act înălţător - congrese, întruniri, adunări ale românilor basarabeni, activitatea Sfatului Ţării, momentele critice create de bolşevici în perioada noiembrie-decembrie 1917, anarhia ce a cuprins Basarabia şi care a impus solicitarea de ajutor din partea României, manifestele şi proclamaţiile ce au precedat evenimentul - relevă grija deosebită a autorului pentru respectarea adevărului istoric. Ca o încununarea a tuturor acestora, proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti, la 24 ianuarie 1918, se conturează drept preludiu al Unirii cu Ţara.

După căderea puterii imperiale şi recunoaşterea de către Austria a „drepturilor” Ucrainei asupra Bucovinei, evenimentele din această provincie se precipită, populaţia românească asuprită de aici organizându-se şi exprimându-şi hotărârea de a se uni cu România, data de 28 noiembrie 1918 marcând înfăptuirea aspiraţiilor poporului aflat până atunci în postura de supus al marelui imperiu.

Congresul general al Bucovinei decide actul istoric de alăturare a provinciei la patria-mamă.

„1 Decembrie 1918, decretând Unirea Banatului şi Transilvaniei cu Ţara, a lichidat definitiv o mare nedreptate istorică, a sfărâmat lanţurile robiei ruşinoase care încătuşa poporul român de sute de ani” - afirmă autorul despre înfăptuirea visului Marelui Mihai Viteazu, prin voinţa exprimată de participanţii la Marea Adunare de la Alba Iulia. Prof. dr. Gică Manole face o amănunţită trecere în revistă a evenimentelor ce s-au petrecut în perioada ce a urmat asasinării lui Franz Ferdinand, moştenitortul tronului Austro-Ungariei. Întreaga ţesătură de fapte, remarcarea personalităţii lui Iuliu Maniu şi a ataşamentului său pentru poporul pe care-l reprezenta, coagularea în jurul cauzei de apărare a intereselor românilor din Transilvania a unor personalităţi de seamă, totul viza, în final, triumful idealurilor de dreptate şi libertate  a popoarelor. „Filmul” evenimentelor din 1918 nu omite demersurile diplomatice ce s-au făcut în favoarea cauzei transilvănenilor.

Evocarea „1918 - anul mântuirii neamului românesc” constituie o frescă a evenimentelor ce au avut loc în urmă cu o sută de ani, lucrarea reprezentând nu numai un mic fragment de istorie, ci un adevărat manual de mândrie naţională, de respect şi preţuire pentru toţi înaintaşii noştri care şi-au adus contribuţia la făurirea României Mari. Sunt pagini care trebuie parcurse şi memorate de către fiecare dintre noi, prin aceasta sporindu-ne capacitatea de a apăra şi dezvolta creator tot ceea ce au visat cei care au înfăptuit Marea Unire. 

Prof. Dumitru Ivan,   
directorul Editurii Quadrat

    

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Dumitru Ivan: Noi şi Europa

Wednesday, 20 June 2018

Neștiutele căi ale dragostei

Wednesday, 31 January 2018

Un secol de istorie

Friday, 22 September 2017

O carte, un document, o mărturie

Tuesday, 22 August 2017

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)

astăzi, 08:41

FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...

La un pas de a rămâne fără case, pompierii au intervenit rapid și le-au salvat locuințele!

astăzi, 08:14

Două case au fost în pericol, noaptea trecută, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins.  S-a întâmplat în localitățile Iacobeni și Oneaga. Pompierii din c...

Calendar ortodox, 23 noiembrie: Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor

astăzi, 08:00

Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la sfânta bise...