Născut pe 24 martie 1941, la Ripiceni, judeţul Botosani, Dumitru Ţiganiuc a fost și rămâne o figură emblematică a Botoşanilor! Un destin dedicat catedrei și cuvântului, Domnul Profesor, așa cum îi spuneau confrații și foștii elevi, a plecat în veșnicie pe 6 august 2017, dar a lăsat în viață o urmă a poeziei care nu se va stinge niciodată.
Dumitru Ţiganiuc a fost profesor la Colegiul Naţional "A.T.Laurian". Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, promoţia 1965. Imediat după absolvire a activat, până în 1966, ca profesor de limba şi literatura română, la Liceul Teoretic din Darabani. Următorii doi ani i-a petrecut la Centrul Regional al Creatiei Populare Suceava, ca instructor. Se întoarce repede la catedră. Din 1969 până în 1974 este profesor la Liceul Teoretic Săveni, următorii ani, până în 1982, profesează la Liceul Electrocontact Botoşani.
După 1982 vine la "Laurian", unde, din 1999, este profesor titular la catedra de limba şi literatura română. A colaborat la diverse publicaţii periodice din Botoşani şi din ţară cu versuri, articole literare şi recenzii: Caiete botoşănene, Amfitrion, Hyperion, Ateneu, Cronica, Convorbiri literare, Contemporanul, Romania literara, Luceafarul, Tribuna s.a. A condus cenaclul literar al Casei Corpului Didactic şi pe cel al filialei Botoşani a Uniunii Scriitorilor. Face parte din colegiul de redactie al revistei de cultură "Hyperion - Caiete botoşănene".
Este prezent într-o serie de culegeri de versuri şi proză apărute pe plan local şi naţional. Debutează în anul 1964, încă din facultate, la revista Luceafarul. În ianuarie 2000, prin Decret Prezidential, i se acorda, pentru contribuţia sa deosebită la promovarea operei eminesciene, Brevetul şi Medalia comemorativă - 150 de ani de la naşterea lui Eminescu. Premiul I al Editurii Junimea, pentru debut, 1976.
Volume publicate: "Prin departe şi aproape" (Iaşi: Junimea, 1976), "Pasărea de iarbă" (Botoşani: C.J.C.E.S., 1979), "Aceeaşi lumină" (Iaşi: Junimea, 1980), "Ecranul de iarbă" (Iaşi: Junimea, 1986), "Zidul de lacrimă" (Botoşani: Axa, 2001), "File din duminica orbului" (Cluj-Napoca: Dacia XXI, 2011), "Peste nopţile noastre, fulgere aşteptate" (antologie; Botoşani: Axa, 2012).
Dumitru Ţiganiuc a trăit pentru cuvânt. Fie că l-a slujit la catedră, fie că l-a şlefuit poetic. A devenit de notorietate, chiar dacă o notorietate subversivă, într-un timp, că Dumitru Ţiganiuc este poetul care a scris despre copiii cu "cheile la gât". Puţini dintre cei care astăzi îşi consumă excesiv libertatea şi libertăţile mai stiu ce înseamnă această sintagmă.
Dumitru Ţiganiuc rămâne un suflet de ţăran, cu melancoliile târzii şi fidel misterelor pe care pământul i le furişează sub talpă. "Întâlnirea cu oraşul i se pare traumatizantă", scrie Victor Teişanu în cartea "Poeţi botoşăneni de azi". Mulţi au recunoscut în el profesorul, alţii îşi regăsesc poezia anilor trecuţi, ceilalţi au văzut omul care străbate cu răbdare lumina dintre naştere şi renaştere, în cuminţenia celui care înţelege rostul lumii de dincolo de politici, organizări, structuri şi zilnicele prefaceri sau refaceri.
