El a realizat prima operație pe cord din România: Medicul din Botoșani care opera și bogați și cerșetori!

”Mama mea a fost operată de domnul profesor. Sfătuită de cunoștințe, mama a încercat să îi ofere bani ca mulțumire, în acel moment domnul profesor a ridicat tonul și a întrebat-o: "Nu ai copii acasă? Ia banii de aici". S-a simțit foarte, foarte jenată. Mi-a povestit mai multe despre doctorul Chipail, confirmând marele său caracter”.

În 1950, botoșăneanul Gheorghe Chipail realiza prima operație pe cord din România. Patru ani mai târziu, în 1954, reușea și prima comisurotomie pe cord închis la Iași. Fiu de preot, doctorul care a scris istorie în medicina românească a rămas nu doar în istoria cercetării, ci și în inimile miilor de pacienți.  

 

Fiul preotului Chipail

Preotul paroh Gheorghe Chipail, tatăl viitorului medic, slujea la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Vârful Câmpului. Preoteasa, o femeie aprigă din fire, dar de înaltă valoare morală, a dat naștere celor doi copii: Gheorghiță și Maria.  

Prima născută a fost Maria (24 iunie 1899), în comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani. Viitoarea Maria Chipail Franche a urmat Medicina (studentă a profesorului Mihai Ciucă), devenind apoi şefa Clinicii de Boli Contagioase din Iaşi, clinică pe care condus-o vreme de trei decenii. S-a specializat la Strassbourg, Paris și Berlin, având o contribuţie importantă la organizarea şi dezvoltarea Spitalului de boli contagioase din Iași, unde a pus bazele unui laborator propriu al Spitalului şi Clinicii. Maria Chipail Franche, doctor în medicină şi chirurgie, profesor în specialitatea boli infecţioase, s-a stins pe 22 ianuarie 1989, în Bucureşti.

Fratele său, Gheorghe Chipail, s-a născut pe 15 februarie 1905, în satul Cucuteni, comuna Durneşti, județul Botoşani, unde tatăl său părintele Chipail fusese mutat de la Vârfu Câmpului. A urmat școala primară în satul natal, apoi a continuat studiile la Iași, la Liceul internat. A fost admis la Facultatea de Medicină din Iași, pe care a absolvit-o în 1930. În 1936 devine medic secundar de chirurgie, iar în 1943 este numit profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din Iași. După revenirea din refugiu, de la Alba Iulia, Gheorghe Chipail a reușit să deschidă, în toamna anului 1944, actuala Clinică a III-a Chirurgicală, clinică pe care a condus-o până în 1974, când s-a pensionat.

 

A fost printre cei mai valoroşi profesori de chirurgie din Europa, formator de şcoală chirurgicală la Iaşi.

Prima operație pe cord din România

A efectuat prima operaţie pe cord din România unui copil de şase ani, în 1950. La foarte scurt timp după ce fostul său maestru, prof. Hortolomei, a operat prima stenoză mitrală în România, la Bucureşti, prof. Chipail a efectuat prima comisurotomie pe cord închis la Iaşi, în 1954. A introdus, în premieră, tehnici chirurgicale şi a efectuat mai toată paleta de intervenţii chirurgicale (la cei peste 30.000 de bolnavi operaţi).

 

A condus peste trei decenii Clinica a III-a Chirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi, până în anul 1974. După pensionare, a continuat să opereze până în anul 1989.

Profesorul Chipail a fost unul dintre cei mai mari chirurgi din perioada postbelicã, a primit în anul 1995, din partea Preşedintelui României, distincţia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941–1945“, în semn de preţuire pentru activitatea depusă ca medic pe front, în cadrul acestei conflagraţii mondiale, a fost membru al Academiei de Stiinte Medicale din România.

 

Era renumit prin faptul că îşi trata toţi pacienţii în mod egal, cu aceeaşi atenţie şi acelaşi profesionalism. Opera cerşetori pentru care venea special de acasă să-i viziteze, întrucât, spunea el, aceşti oameni, pe care de obicei semenii îi batjocoresc, erau mult mai afectaţi decât ceilalţi.

Profesorul Gheorghe Chipail s-a pe 2 august 1997, la Iaşi.

Medicul Olga Mandache: ”Un om atât de modest!”

Medicul botoșănean Olga Mandache își amintea cu emoție ziua în care Grigore Chipail a operat pe cord un copil: "În 1950 a realizat prima operație pe cord, la un copil. Eram în stagiu la Școala Sanitară, noi eram la etaj și priveam în sala de operație. Atunci nu am conștientizat (că asistă la un eveniment ce va intra în istoria medicinei, nota red.). A fost primul medic din țara noastră, el, venit dintr-un sat din Botoșani, care a făcut prima operație pe cord”.

 

Despre Gheorghe Chipail, medicul Olga Mandache spunea că era ”un om deosebit, un om dulce, plăcut, care inspira bunătate. Un om atât de modest!”.

Își pregătea personalul cu maximă seriozitate. Nu concepea ca un viitor medic să nu știe să facă o muncă din spital, indiferent cât de neînsemnată și s-ar fi părut.

”Pe Gheorghe Chipail l-am reîntâlnit în facultate. El ne cerea să facem tot, de la munca de infirmieră, asistentă și apoi medic. Ne spunea: să respectați, pentru că de la asistentă și de la infirmieră o să învățați meserie. Și a avut dreptate. (…) La examenul de stat a fost foarte plăcut. Se adresa tuturor cu "colega". După ce am dat examenul de stat m-a chemat în cabinet și mi-a propus să rămân în clinică", spunea medicul Olga Mandache.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Victor BACIU – Profesorul care modelează campioni și sculptează caractere! (Foto, Video)

Wednesday, 17 September 2025

Victor Baciu este Profesorul, făuritorul de Oameni, cel care a știut să modeleze nu doar sportivi, ci și caractere. În spatele profesorului dedicat, a antrenorului care a format sute de lupt...

Celălalt Enescu: Fratele pictor care nu a purtat niciodată numele marelui compozitor! (Foto)

Sunday, 14 September 2025

Un artist de excepție, care și-a făurit o existență aproape clandestină, într-o discreție aproape ermetică. Fără să se folosească vreodată de numele tatălui său, nici de renumele ...

Pianistul botoșănean care a fost admis la Conservator la doar 9 ani, la 6 ani susținea primul concert pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”! (Foto)

Sunday, 14 September 2025

Pe 14 septembrie 1924 se năștea la Botoșani marele pianist Corneliu Gheorghiu, plecat la cele veșnice în locuința sa din Bruxelles, pe 8 octombrie 2019. Pianistul care avea să străbat...