E bine să știi: Cine nu e obligat să poarte centura de siguranță

E bine să știi: Cine nu e obligat să poarte centura de siguranță

Lipsa centurii de siguranță este o contravenție și se sancționează cu o amendă și cu două puncte de penalizare, dacă vorbim strict de șoferi, potrivit normelor rutiere.

Însă există anumite persoane, șoferi și pasageri deopotrivă, care nu sunt obligate să poarte centura, ne spune Avocatnet.ro.

În timpul deplasării pe drumurile publice, șoferul și pasagerii unui autoturism sunt obligați să poarte centura de siguranță, conform Codului rutier (OUG nr. 195/2002). În caz contrar, ei riscă să primească o amendă și, după caz, două puncte de penalizare (în cazul șoferului).

Totuși, Regulamentul de aplicare a Codului rutier (HG nr. 1391/2006) stabilește cine nu e obligat să poarte centura de siguranță:

-șoferii care staționează;
-cei care execută manevra de mers înapoi;
-femeile gravide (în stare vizibilă de graviditate);
-conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri;
-instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăţa să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere;
-persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă (adică din pricina căreia nu e indicat să o poarte) - ele trebuie să aibă asupra lor certificatul respectiv și să fie vizibilă pe acesta data de valabilitate.

În prezent, un punct-amendă este de 145 lei (el e calculat ca 10% din salariul minim brut, a cărui valoare e acum de 1.450 de lei). Cum sancțiunea pentru lipsa centurii e prevăzută în Codul rutier ca fiind două sau trei puncte-amendă, rezultă că șoferul care nu poartă centură riscă o amendă de 290 sau 435 de lei și cele două puncte de penalizare.

Important! Șoferii pot să transporte minori doar dacă aceștia din urmă poartă centura de siguranță sau dacă stau într-un scaun special pentru copii, conform legislației rutiere. Iată aici tot ce trebuie să știți despre transportul copiilor în condiții de siguranță și despre amenzile ce pot fi primite pentru încălcarea regulilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

VIDEO Ultima apariție în public a Stelei Popescu. Oana Pellea: "Nimeni din public nu a chemat salvarea. Nu a dus-o nimeni la spital"

astăzi, 12:29
832

Stela Popescu a apărut ultima oară în public marți, când a participat la Gala Femeilor de Succes. A urcat pe scenă pentru a i se înmâna un premiu și a încercat să ...

Oncolog: "Până la stabilirea cu certitudine a unui diagnostic de cancer pot să treacă zile, săptămâni, luni"

astăzi, 11:24
259

Statistici recente arată că 21,1 % dintre români au o rudă de gradul I bolnavă de cancer și că mulți se confruntă cu lipsa informațiilor medicale legate de diagnostic, tratamente și ef...

Fiscul explică firmelor, într-un ghid, ce pot face atunci când vine la ele în inspecție fiscală

astăzi, 10:40
110

ANAF a publicat un ghid pentru inspecția fiscală, al cărui scop, afirmă ANAF, este să asigure "îmbunătățirea relației dintre ANAF și contribuabili/plătitori prin sporirea transpa...