Vasile Zetu, nascut pe 17 ianuarie 1949 in localitatea Dersca, judetul Botosani, este unul dintre cei mai discreti poeti ai generatiei sale. Traitor in muntii Bucovinei, Vasile Zetu este, de mai bine de 40 de ani, invatator la Crucea, in judetul Suceava.

Chiar daca a debutat tarziu, volumele sale de versuri au cucerit critica literara, iar premiile obtinute nu au facut decat sa confirme valoarea poemelor semnate de Vasile Zetu.

A publicat in Cronica, Tribuna, Amfiteatru, Convorbiri literare, Bucovina literară.

Volumul de debut al lui Vasile Zetu este "Roua lăuntrică (psalmi)", ediţie bilingvă, română şi franceză, apărut la Editura Cuvântul nostru, Suceava, 1998, volum ce a obţinut Premiul pentru debut al Fundaţiei Culturale a Bucovinei şi Premiul Gavril Rotică la Festivalul de literatură Magda Isanos – Eusebiu Camilar, Suceava, 1999. 

În anul 2000, la Editura Augusta, din Timişoara, publică volumul "Umbra sufletului", obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor şi Jurnaliştilor din Bucovina, 2001, Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, 2001, precum şi Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, în anul 2002. 

Peste numai un an, lui Vasile Zetu îi apare volumul de poeme "Siaj pe o lacrimă", la aceeaşi Editura Augusta din Timişoara, carte primind de această dată Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, şi Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, în anul 2004.

În 2007, apare volumul "Sub un maldăr de lună", la Editura Conta din Piatra Neamţ, carte premiată în anul următor cu Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni. 

Vasile Zetu este membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, din 2001, şi al Uniunii Scriitorilor din România, din 2006, dar şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţinutul Dornelor.

Un parcimonios al cuvantului, dar de o forta sugestiva aparte, Vasile Zetu isi construieste poemele sculptand sensurile pana la simbol. Astfel ca, la limita haiku-ului uneori, dar fara structura complexa a acestui gen literar, pastrand insa nota initiatica, poemele lui Vasile Zetu isi pastreaza puritatea si respiratia profunda a unui haiku. 

Bine conturat in literatura ultimelor decenii, poetul transcende lumea exterioara dezertand astfel din realul cotidian, pentru a-si face loc intr-un spatiu ideatic, transfigurat, dar bine pozitionat in raport cu spiritul si starea poemelor sale.

O esenta poetica pura, concentrata intr-o zona a trairilor discrete, dar solare si vizionare, de o solemnitate cuminte, un poet modern fara a fi modernist in sensul clar al curentului, Vasile Zetu manifesta launtric o geografie poetica aparte, un mister lipsit de ocultism sau umbre.   

Referinte critice:

MIRCEA A. DIACONU: Scrise în 1975 în numai câteva zile, poemele din Roua lăuntrică, unitare în limbaj şi viziune, ar fi putut – dacă ar fi fost publicate atunci – să propună unul dintre debuturile importante ale anului şi să-l impună pe VASILE ZETU drept una dintre vocile lirice pregnante ale generaţiei sale. Şi nu este niciun fel de concesie şi teatralitate aici. Mizând – ca un veritabil echinoxist – pe metaforă şi cerebralitate, pe livresc şi pe trăiri abisale, VASILE ZETU îşi construieşte un univers coerent, întemeiat pe o componentă mitică a realului, pe un dat misterios intuit în imagini care sondează corespondenţele dintre concret şi transcendenţă. Tonurile din BLAGA şi TRAKL, din expresionişti, în general, uşor recognoscibile, ni-l arată pe VASILE ZETU ca pe un autor de ditirambi greceşti, imnuri dionisiace în care accentele entuziaste se pierd în tonalităţi tragice, copleşitoare. Citită după mai bine de douăzeci de ani, poezia lui VASILE ZETU nu pare vetustă şi anacronică, răspunzând firesc unei sensibilităţi moderne care depăşeşte conjuncturile istoriei literare. Chiar şi azi – când poetul continuă să trăiască undeva în munţi, izolat de tumultul profitabil al politicii literare – Roua lăuntrică ar putea fi semnul adevăratei poezii, pe care o poţi descoperi deseori în locurile cele mai nebănuite.

ADRIAN DINU RACHIERU: Psalmodiind niţel retoric ori uşor redundant dar, oricum, departe de gesticulaţia stridentă, VASILE ZETU nu este un dezabuzat. Oscilând între a fi un "crin şovăielnic" (împins, iată, spre "ghilotina cuvintelor") ori o "fântână de linişte", el îşi oferă o graţioasă intrare în aglomeratul spaţiu liric bucovinean, care, suntem convinşi, nu va trece neobservată. Si murmurându-şi poemul (fiindcă, să notăm, lirica sa pare un text unic, interminabil, retezat acum doar din pricini editoriale), ne putem şi noi întreba: "auziţi cum în oasele mele/ respiră ca-n fluiere/ timpul?".

POEME DE VASILE ZETU:

(din volumul Roua lăuntrică)

1.

lung drumul
către sămânţă
al florii
şi nu
presurat cu lumină
decât

prin trezirea poetului

când nimfele zilei
rămase numai cuvânt
bat în timpanele sale
cu rouă
clopotul cosmic
al sângelui

prelins
printre artere de aer
dintr-o iubire
în alta

ca o îndepărtare
de fluturi
înapoia privirii.

 
17.

sine fiind
izvorul de apă vie
al sinelui.

în oaza aceasta
ne bem cu credinţă
şi nu cumpătat

stropul risipit al fiecăruia
închegându-se
matcă perpetuă.

o, copleşitoarea minune
a facerii

o, închinând
în altarele templului
pentru râvnita durere
iubită a mea.

în ochii tăi
se cutremură ziua,
în pletele tale
zburătoarele cerului
cuiburi îşi fac.