Bernhard Schlink - CITITORUL

...cea mai stranie, curioasă, carnală, vinovată, inexplicabilă şi indescifrabilă poveste de iubire pe care aţi ascultat-o vreodată. Mai ales dacă aţi avut curiozitatea de a citi cartea cu voce tare. Şi, dacă aţi avut această curiozitate, Michael rămâne Cititorul? Sau i-aţi preluat datoria?

Bernhard Schlink - CITITORUL

Am citit deseori cu voce tare.
 
Abia acum, citindu-l pe Bernhard Schlink, mi-am dat seama că mie, la fel ca personajului principal al cărţii, Michael Berg, „nu mi-a fost uşor la început să citesc cu glas tare”. Să citesc în gând este un ritual sacru la care nu aş putea renunţa, fiind echivalent cu o rugăciune. Să intru singură în labirintul cărţii şi tot singură să caut ieşirea, să mă rătăcesc şi să mă întorc la pagini anterioare, căutând călăuză, întrebându-mă unde am scăpat din mână firul Ariadnei, să tresar găsindu-l sau să pornesc mai departe pe cont propriu, sperând că voi reuşi nu numai să ies din labirint, ci să ies din el cu harta desenată în minte.

Şi atunci când am început să citesc cu voce tare, recunosc, „nu mă puteam concentra cum aş fi făcut-o citind pentru mine. Dar asta a venit cu timpul. Dezavantajul cititului cu glas tare era că dura mai mult. În schimb, tot ce citeam se întipărea mai bine în memorie.”

Titlul îşi trădează menirea de a avea valoare anticipativă, prefigurând la prima vedere tema lecturii. Însă tema se dezvăluie ca un sâmbure decojit de fructul pe care l-ai savurat: iubirea. O iubire incredibilă dintre un adolescent de 15 ani, Michael Berg şi o femeie cu douăzeci de ani mai în vârstă, Hanna Schmitz, iubire care oscilează între a fi interesantă şi a deveni interesată.
 
Iubire stranie, adolescentină, curioasă („Ce eram eu pentru ea?”) şi carnală („Mă îndrăgostisem oare de ea ca preţ al faptului că se culcase cu mine?”), care îl aduce pe Michael mereu în faţa uşii acelei femei străine, iubire vinovată, inexplicabilă („De mine îi păsa? Sau de ea?”), nemotivată („Ce eram eu pentru ea?”), pasională, care conferă adolescentului de 15 ani un avantaj în faţa colegilor: „Mă simţeam însă plin de forţă şi superior celorlalţi...”. Gesturi, amănunte, episoade mai mult sau mai puţin banale, despărţiri şi împăcări care prind contur în timp şi îşi dezvăluie semnificaţiile târziu, poate prea târziu. Toate dominate de rutina aceea care începuse să îl prindă captiv: duş, dragoste, citit. Nu îl intrigă nici faptul că Hanna se supără pe el, deşi îi lăsase la vedere un  bilet prin care îşi explică un anume gest: „Nu înţeleg! Ţi-am scris un bilet că aduc micul dejun şi că mă întorc imediat.”, nici faptul că îl roagă să îi citească: „Ai o voce aşa de plăcută, băiete, prefer să te ascult pe tine decât să citesc eu.”, nici reacţia aproape sacră, ritualică, a femeii în faţa bibliotecii lui, de acasă.
 
Pe urmă, „Vara a fost zborul planat al iubirii noastre. Sau, mai bine zis, al iubirii mele pentru Hanna; despre iubirea ei pentru mine nu ştiu nimic.”
 
Într-o zi, Hanna dispare, se mută fără nicio explicaţie. „După ce Hanna părăsise oraşul, a trecut o vreme până ce am încetat să o caut peste tot cu privirea, până m-am obişnuit cu faptul că după-amiezele şi-au pierdut conturul, până când, uitându-mă la cărţi şi deschizându-le, nu m-am mai întrebat dacă erau potrivite pentru a fi citite cuiva cu voce tare.” Sunt etape ale fiecărei despărţiri, când rămâne timp în plus şi nu ştie nimeni ce trebuie făcut cu timpul rămas, când vina cedează loc tristeţii, tristeţea cedează în faţa dezamăgirii, dezamăgirea se topeşte treptat în uitare şi nepăsare.
 
De aceea, când peste ani, student la drept fiind, Michael asistă la un proces, ca multe altele din acea perioadă, care „nu era nici primul din seria proceselor în legătură cu lagărele de concentrare şi nici unul din cele răsunătoare”, găsind-o pe Hanna în boxa acuzaţilor, mărturiseşte că: „Am recunoscut-o, dar nu am simţit nimic. Nu am simţit nimic.” Studenţii urmăreau „elucidarea trecutului.” Michael urmăreşte elucidarea propriului trecut. Impresionant tur de forţă prin galeria amintirilor, de data aceasta alături de o conştiinţă matură, care devine ghid al naratorului şi al cititorului, în egală măsură.
 
Hanna ia asupra ei vina de a fi scris un  raport, piesa cea mai importantă a acuzării celor cinci femei care, ca gardiene într-un mic lagăr de concentrare de lângă Cracovia, apoi la Auschwitz, au lăsat un grup de prizoniere să ardă de vii într-o biserică, în timp ce se retrăgeau, doar pentru că nu ştiau cum să reacţioneze, părăsite fiind de restul gardienilor şi de soldaţi. Michael are o revelaţie. Îşi dă seama că, puse cap la cap, reacţiile Hannei din timpul relaţiei lor păreau ciudate, dar ea este analfabetă. Prin urmare, ea nu putea să scrie acel raport. Pendulează între a spune preşedintelui completului de judecată adevărul şi a tăcea, măcinat de o dorinţă stranie de a aduce adevărul la lumină, ca să o ajute pe femeie. Până când are revelaţia că Hanna nu vrea să fie ajutată: „Acceptând să fie trasă la răspundere, nu voia să mai fie, pe deasupra, şi demascată. Nu şi-a urmărit propriul interes, ci s-a  luptat pentru adevărul ei, pentru dreptatea ei.”
 
Singurul gest pe care îl poate face Michael este să se înregistreze pe casete citind cu voce tare cărţi: „Cu Odiseea am făcut începutul.” Nu întâmplător. „Odiseea” este, în aparenţă, lungul şi periculosul drum către casă al eroului grec, care tocmai învinsese Troia, dar nu se putea învinge pe sine fără a simţi sub tălpi pământul natal. În esenţă, este un drum iniţiatic al celui care, mai mult sau mai puţin conştient că a comis o greşeală, încearcă să se regăsească pe sine, cel de dinainte de a greşi, să înveţe să se ierte şi să îi determine pe ceilalţi să îl ierte. Un parcurs aproape imposibil. E un drum pe care îl parcurge Michael Berg de câte ori are nevoie să înveţe ceva din el, inconştient de identificarea lui cu eroul grec: îi citeşte Hannei - „Cu Odiseea am făcut începutul.” şi citeşte pentru sine - „Am recitit-o după ce mă despărţisem de Gertrud.”, şi îl parcurge Hanna Schmitz. Drumul lui Odiseu. În esenţă, drumul fiecăruia dintre noi.
 
Reîntâlnirea cu Hanna şi gestul ei dinainte de a fi eliberată marchează punctul culminant al cărţii, punctul culminant al vieţii celor doi protagonişti ai celei mai stranii, curioase, carnale, vinovate, inexplicabile şi indescifrabile poveşti de iubire pe care aţi ascultat-o vreodată. Mai ales dacă aţi avut curiozitatea de a citi cartea cu voce tare.
 
Şi, dacă aţi avut această curiozitate, Michael rămâne Cititorul? Sau i-aţi preluat datoria?
 
Poate veţi afla, cândva, undeva, între „La început, am vrut să scriu povestea noastră ca să mă eliberez de ea.” şi „Poate că am scris totuşi povestea noastră pentru că voiam să mă eliberez de ea, chiar dacă nu sunt în stare.”

Mihaela ARHIP, Provocar(t)e

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident rutier soldat cu o persoană rănită și două mașini avariate!

Luni, 18 Iunie 2018
344

Evenimentul s-a produs luni seara, în zona ANL Cișmea, accidentul fiind provocat de un autoturism Mercedes Benz al cărui șofer a scăpat controlul asupra volanului și care a intrat pe contra...

Macron, unui pusti care i-a spus "Manu": Poti face pe imbecilul, dar imi spui domnule presedinte - VIDEO

Luni, 18 Iunie 2018
700

"Imi spui domnule presedinte sau domnule", l-a pus Emmanuel Macron la punct pe un tanar care l-a apostrofat intrebandu-l "cum merge, Manu?", la finalul comemorarii Apelului de la 1...

Botoșani: Un bărbat a anunțat la 112 că un nou-născut a fost aruncat la ghena de gunoi! FOTO

Luni, 18 Iunie 2018
6420

Luni după-amiază, în urma apelului la 112, mai multe echipaje de intervenție au ajuns în zona containerelor de gunoi unde se anunțase că fusese aruncat un nou-născut. Cel care făcus...