Filmul în care apare episcopul de Huși, vizionat la Mitropolia Moldovei! "Pare a fi el"

Filmul în care apare episcopul de Huși, vizionat la Mitropolia Moldovei! "Pare a fi el"

Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Marian Timofte, a declarat luni, după ce a vizionat filmul în care ar apărea epsicopul Huşilor Corneliu Bârlădeanu, că una dintre cele două persoane care apare în înregistrare pare a fi Bârlădeanu, spunând însă că pentru veridicitate ar trebui făcută o expertiză.

"Unul dintre cei care apar în film pare a fi episcopul de Huşi", a declarat Timofte, care a spus că filmarea are 18 minute şi că cealaltă persoană din film pare majoră.

El a precizat că discuţiile din înregistrare nu sunt inteligibile, dar vocea pare a fi a episcopului Bârlădeanu.

Timofte a afirmat că acest caz va fi discutat în sinodul permanent, care va propune măsuri către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Vicarul a menţionat că epsicopul Corneliu Bârlădeanu poate sluji în continuare, până la luarea unei decizii, şi că acesta nu a cerut să fie suspendat. El a explicat că, dacă faptele de care este suspectat Bârlădeanu se dovedesc reale, acesta va fi caterisit, fiind fapte incompatibile cu haina preoţească.

Imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a declarat la Antena 3 că a fost pus în situaţia de a viziona imaginile şi că l-a recunoscut pe episcopul de Huşi.

Bănescu a precizat însă că există varianta, susţinută şi de Episcopul de Huşi Corneliu Bârlădeanu, conform căreia "imaginile sunt trucate".

"Dacă această problemă devine una incontestabilă, Sinodul mitropolitan din Iaşi are datoria de a analiza cazul, de a estima consecinţele faptelor şi de a face propuneri de sancţionare sau recomandări, pe care ulterior le înaintează Sfântului Sinod", a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Imaginile ar fi fost folosite de arhimandritul Cristian Jitaru, de la Episcopia Huşilor, şi de preoţii Gheorghe Damian, de la biserica din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, şi Răzvan Bumbu, de la Parohia Văleni, pentru a-l şantaja pe Bârlădeanu. Cei trei preoţi au fost trimişi în judecată de DNA.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţat că "Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor" şi urmează ca "forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii". De asemenea, credincioşii sunt îndemnaţi să "stăruiască în rugăciune".

"În ziua de 14 iulie 2017, s-a întrunit la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor", afirmă mitropolia într-un comunicat.

De asemenea, membrii Sinodului mitropolitan "au luat act de declaraţia Preasfinţitului Corneliu, care a afirmat că acuzaţiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false".

"Sinodul mitropolitan a analizat cu atenţie întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii" precizează Mitropolia Moldovei.

Ierarhii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei îndeamnă clericii şi credincioşii din Moldova "să stăruiască în rugăciune, statornicie în dreapta credinţă şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu".


sursa: news.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Exista copii destepti carora nu le place invatatura. Trebuie sa-i fortam sa invete?

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
387

 Există copii deştepţi, cu potenţial, cărora nu le place învăţătura. Trebuie să-i forţăm să înveţe sau nu?Pr. V. Thermos: Intr-adevăr, cred că acesta este un fe...

Povestea mașinii cu roți de tren a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
660

Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist, a fost foarte pasionat de automobile. Puțin sunt cei care știu că pe lângă limuzina ZIL, Dej a avut și un automobil cu roți de tren.În a...

Cum afli cine iti foloseste calculatorul cand nu esti prin preajma

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
516

Daca vrei sa stii cum sa afli cine iti foloseste calculatorul atunci cand nu esti acasa, trebuie sa te bazezi doar pe una din functiile standard ale Windows.Se intampla uneori sa fim nevoiti sa im...