Sărăcia, ca și corupția sau insecuritatea cetățeanului și a drepturilor sale, sunt instrumente electorale, la fel cum pot deveni, de la un punct, atentate la siguranța națională.

Mai important decât toate este, dintru început, corecta reprezentare a termenului de sărăcie în context românesc. În termeni generali, sărăcia înseamnă o viață care nu se încadrează în standardul minim de nivel de trai. Un standard care se raportează diferit la o țară sau regiune. Organizația Mondială a Sănătății definește sărăcia drept indicele rezultat dintre venitul mediu pe glob pe cap de locuitor și venitul mediu (salariul mediu) pe cap de locuitor al țării respective. Or acest lucru vorbește de la sine, fiind de ajuns să ne gândim la salariul mediu pe economie al unui francez sau al unui cetățean german, pentru a înțelege la ce nivel de sărăcie se află un român.
 
Pornind de la acest nivel rezultat după simpla demonstrație de mai sus, ajungem la subdezvoltarea culturală a zonelor sărace, un fenomen aflat în profundă corelație și interacțiune și care adâncește sărăcia, fapt care degradează rapid o comunitate, instalând alienarea culturală și analfabetismul. 

Efectele sunt mai mult decât înspăimântătoare. Crește importanța și puterea partidelor politice, care de la o zi la alta devin tot mai multe, la pachet cu exacerbarea luptelor pentru putere, programe politice din ce în ce mai irelevante și goale de conținut, corupție, promisiuni fără control. 

Într-un asemenea context politic/administrativ/guvernamental, economia suportă grave derapaje, de la instabilitate la criminalitate economică, de la distrugerea infrastructurii economice la migrația forței de muncă peste graniță. 

În mediul social se instalează neîncrederea, lipsa de motivație, instabilitatea și anomia socială, distrugerea sistemului de valori, creșterea criminalității și proliferarea traficului de influență în toate domeniile. 

Care sunt măsurile care se impun în asemenea situații?

Revenim la Robert Thomas Malthus (1776 - 1834), cel care atrăgea atenția asupra legilor adoptate în Anglia anilor 1800 pentru ocrotirea săracilor, legi care au avut un efect major nu doar asupra populației, ci și a economiei țării. Mai exact, legile impuneau colectarea de sume de bani pentru săraci. Efectele acestor legi nu pot avea, pe termen lung, decât două direcții: înmulțirea populației sărace și, deci, un cuantum crescut al ajutoarelor sociale, precum și diminuarea tot mai accentuată a rațiilor de alimente acordate săracilor din azile, plus dependența de ajutorul de la stat.

Alternativa pe care o vedea Malthus era una cu totul diferită, și anume un sistem de educație mult mai bine structurat, la care să aibă acces tot mai mulți săraci. Malthus aducea drept argument situația Scoției, unde un sistem de educație concentrat pe categoria socială cea mai predispusă la sărăcie a dat rezultate (a scăzut numărul de crime, a încurajat moralitatea și a îmbunătățit calitatea vieții în rândul claselor de jos). Aceste rezultate sunt extrem de importante pentru că, în absența revoltelor în rândul clasei de jos și a infracțiunilor mari consumatoare de fonduri publice (vezi cheltuielile din închisori, servicii medicale, servicii juridice etc.), guvernarea se poate canaliza mai ușor spre treburile curente ale statului.

Sărăcia nu este o cauză, ci o consecință!

Aici ar trebui concentrate, în fapt, toate eforturile clasei politice aflate la guvernare. Investițiile în educație, în sănătate și locuri de muncă sunt vitale, în special în mediul rural. Nu toaleta în fundul curții reprezintă astăzi urgența în satul românesc, ci lipsa profesorilor calificați, drumurile dezastruoase care alungă orice posibil investitor. Nu termopanul schimbă perspectiva asupra casei, ci calificarea și locul de muncă sigur, în meserii din ce în ce mai deficitare. 

Spunem acestea întrucât aflam în urmă nu cu mult timp că guvernanții pregătesc emiterea unor vouchere pentru reabilitarea caselor, "respectiv pentru anveloparea acestora sau schimbarea ferestrelor tradiționale cu cele de tip termopan". Măsura ar urma să fie implementată în cursul acestui an. Aflăm că România, prin această "investiție", poate evita dezangajarea a 450 milioane de euro, fonduri europene disponibile în Programul Operațional Regional. Și aflăm – prin vocea unei entuziaste senatoare – că, “în loc să pierdem acești bani, îi vom repartiza rapid către cei interesați să își reabiliteze termic locuința. Fondurile vor fi distribuite sub forma unor vouchere care nu vor putea fi utilizate decât strict în acest scop. Valoarea unui voucher va fi de circa 2.250 euro, adică peste 10.000 lei, iar în estimarea Guvernului vor fi circa 200.000 de beneficiari”. Mai mult, aflăm că bugetul de stat al României pentru 2019 votat de Parlament include ajutoare de stat pentru familiile cu venituri mici din Regiunea de Nord-Est a României pentru "reabilitarea locuințelor". Concret, Guvernul va acorda ajutoare de stat pentru familiile cu venituri mici din zona de Nord-Est a României pentru modernizarea caselor, respectiv pentru izolarea pereților exteriori, montarea de ferestre noi și mutarea toaletelor în interiorul locuinței: "Fiecare familie va primi între 5.000 și 10.000 de euro pentru amenajări necesare locuințelor, astfel încât să beneficieze de un standard normal de civilizație". 

Oare cum ar fi gestionat cetățenii aceste sume dacă, prin absurd, politicienii s-ar fi gândit să îi consulte? Oare câte sate au nevoie de o locuință pentru un medic, pentru un profesor bun, dedicat? Dar o grădiniță, o bibliotecă, un program de burse pentru copiii care abandonează școala? 

Întrebări fără răspuns. Și bani care nu vor contribui cu nimic la dezvoltarea comunității. Vom fi la fel de săraci, dar satele vor cunoaște un nou avânt: ferestrele tradiționale vor fi înlocuite cu termopan și wc-ul din fundul curții va intra în sfârșit în casă.

Oare cu adevărat vor atinge cetățenii satelor standardul normal de civilizație? Fără profesori, medici, fără școli, locuri de muncă și programe reale de dezvoltare comunitară?

Oare nu facem din sărăcie un balaur de care avem nevoie? Pe care îl adormim cu bani europeni (la nevoie și guvernamentali) pentru a-l folosi apoi în nobilele scopuri electorale?