Premii mai mari de la Consiliul Județean, pentru olimpicii botoșăneni

Premii mai mari de la Consiliul Județean, pentru olimpicii botoșăneni

Elevii din Botoșani care au obținut premiile I, II și III la olimpiadele școlare județene, în anul școlar trecut, vor fi răsplătiți în bani de Consiliul Județean și în acest an, însă stimulentele vor fi majorate.

Mai exact, se adaugă câte 100 de lei pentru fiecare poziția în clasament bifată și pentru fiecare disciplină la care elevii au concurat. Astfel, pentru locul I se vor acorda 400 de lei, pentru locul al doilea – 300 de lei, iar pentru locul al treilea – 200 de lei.

Elevii care au câștigat premii în echipă, în cadrul olimpiadelor județene, vor primi aceeași sumă de anul trecut, respectiv 160 de lei.

„Recunoașterea performanțelor elevilor reprezintă o prioritate pentru administrația județului, iar pentru a stimula mediul competițional, va fi sprijinit actul educațional, prin acordarea unor premii în bani”, se arată într-un proiect ce va înaintat spre aprobare în ședința de Consiliu Județean de a feinele acestei luni.

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) va trimite lista beneficiarilor către Consiliul Județean.

Anul trecut, au fost premiați individual 718 elevi, iar alți 1015 elevi au obținut premii pentru rezultate în echipă.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean atacat noaptea pe stradă de un tânăr de 20 de ani!

astăzi, 12:02
5

La data de 25 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoș...

Liberalii și-au depus candidaturile pentru Consiliul Județean Botoșani. Iftime: ”Politica nu este doar vot, este despre cum poți să faci bine oamenilor!” (Foto, Video)

astăzi, 11:33
101

Partidul Național Liberal de la Botoșani a depus astăzi candidaturile pentru președinția Consiliului Județean și pentru funcțiile de consilieri județeni.”Lumea așteaptă schimbarea...

Cosmin Andrei, PSD: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

astăzi, 10:53
74

„Dragi botoșăneni, vă mulțumesc pentru încrederea acordată în 2020. Am finalizat proiectele rămase neterminate, am finalizat proiecte început de mine și voi mai finaliza...