Plecarea unui profesor: Născut în Botoșani, aproape patru decenii în slujba Educației!

Profesorul a trecut înspre lumea veşniciei, la vârsta de 65 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

Plecarea unui profesor: Născut în Botoșani, aproape patru decenii în slujba Educației!

 Prof. Gheorghe Buţincu  Foto: Monitorul de Suceava

Gheorghe Buţincu s-a născut în localitatea Cristeşti, judeţul Botoşani. A urmat cursurile Facultăţii de Tehnologie - chimie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1978. Fost director al Liceului Teoretic "Ion Luca" Vatra Dornei, a trecut înspre lumea veşniciei, la vârsta de 65 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

Gheorghe Buţincu a predat chimie la Liceul „Ion Luca” din Vatra Dornei vreme de aproape 40 de ani, din toamna anului 1978 şi până în 2015, an în care s-a pensionat. A fost numit director al liceului pe 1 aprilie 1990, funcţie pe care a îndeplinit-o pentru o scurtă perioadă de timp, iar între 2001 şi 2006 a fost director adjunct al unităţii, scrie Monitorul de Suceava. ”Liceul nostru este în doliu! Dumnealui a fost apreciat de colegi şi de elevi deopotrivă. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!”, transmit reprezentanţii şcolii.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Înalta Curte: Adunările publice trebuie declarate. Protestatarii pot fi chiar băgați la închisoare!

astăzi, 15:07
131

Organizatorii unui protest au obligatia sa declare autoritatilor adunarea publica, atunci cand urmeaza sa se desfasoare in piete ori pe caile publice sau in alte locuri situate in imediata vecinatate ...

Ce este sindromul geamănului dispărut?

astăzi, 11:49
320

Sindromul geamanului disparut reprezinta o sarcina ce debuteaza firesc, doar ca este prezenta ca o sarcina gemelara (cu doi feti monozigoti sau cu doua ovule fecundate concomitent), dar care, pe parcu...

Un elev român pe care ministerul nu l-a putut trimite la Olimpiada Internațională de Astronomie a câștigat medalia de aur! A ajuns la competiție cu bani din donații!

astăzi, 08:34
731

David Turturean, elev in clasa a X-a a Colegiului National "Stefan cel Mare" Suceava, a castigat medalia de aur la Olimpiada Internationala de Astronomie, din Sri Lanka. Adolescentul s-a dep...