O nouă idee în dezbaterea publică: “Vacanța mare” a elevilor să fie mutată în această perioadă, iar recuperarea cursurilor să se facă la vară

O nouă idee în dezbaterea publică: “Vacanța mare” a elevilor să fie mutată în această perioadă, iar recuperarea cursurilor să se facă la vară

Prim-vicepreședintele PMP, Cristian Diaconescu, a transmis că va pune în dezbatere publică propunerea ca “vacanța mare” a elevilor să fie mutată în această perioadă, iar recuperarea cursurilor să se facă la vară, în contextul crizei epidemice din România.

„Am primit semnale numeroase din partea profesorilor dar şi a părinţilor preocupaţi atât de sănătatea copiilor cât şi de calitatea actului educaţional. Cei cu care am discutat, înţelegând situaţia complicată prin care trece societatea, au o propunere simplă adresată autorităţilor. Mutarea în această perioadă a «vacanţei mari» urmând ca recuperarea procesului de educaţie să se realizeze pe perioada verii”, a scris Diaconescu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministrul de Externe spune că, prin această schimbare, s-ar putea evita agravarea situației generate de gripa sezonieră și s-ar putea concretiza măsurile sanitare.

“Astfel, se va ieşi din perioada gripei sezoniere şi s-ar putea concretiza o serie de măsuri sanitare care astăzi sunt în lucru. Ar fi în discuţie câteva săptămâni până la obişnuita vacanţă de iarnă. La rugămintea celor cu care am comunicat, pun în dezbatere această temă”, a mai declarat Cristian Diaconescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Suferința unui copil de 6 anișori: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător!

astăzi, 08:16
1

Părinții s-au alarmat și l-au dus la medic. Pentru că totul s-a întâmplat în timpul pandemiei, așteptarea pentru programare și diagnostic a fost o încercare grea.Dup...

Care este echipa care a vrut să îl ”fure” pe Andone și cum a răspuns antrenorul de la Botoșani!

astăzi, 07:48
199

Bogdan Andone e aproape să reușească o minune la FC Botoșani, formație pe care a preluat-o în iarnă, cu 12 puncte după 21 de etape.“Mi-a zis că mă salvează în decembrie...

După 20 de ani, coșmarul unui infirm obligat să cerșească și în Botoșani s-a terminat! (Video)

astăzi, 07:25
154

Un individ cu dublă cetățenie, română și moldovenească, este suspectat că a forțat o persoană vulnerabilă, cu infirmități grave, să cerșească timp de mai mulți ani.A fost pla...