Primarul Cătălin Flutur se alătură Campaniei naţionale „Jeans4Dreams”

Ambasadorul campaniei în România, botoşăneanca Alina Novac, va aduce expoziţia „Jeans4Dreams - Walk of fame” la Botoşani.

Primarul Cătălin Flutur se alătură Campaniei naţionale „Jeans4Dreams”

Astăzi, Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, s-a alăturat campaniei „Jeans4Dreams”, un proiect naţional al cărui obiectiv principal îl reprezintă creşterea gradului de conştientizare al publicului cu privire la îngrijirea specifică a copiilor cu sindroame genetice grave sau boli neurologice cronice.

„În acest sens, ne dorim să îmbunătăţim legislaţia în vigoare, prin identificarea unui set specific de drepturi pentru aceşti copii, dar şi standarde aplicabile celor implicaţi în îngrijirea lor, pentru ca această categorie să poată fi definită ca şi categorie aparte în spectrul larg al copiilor cu dizabilitaţi, în legislaţia primară şi secundară. Campania Jeans4Dreams este, poate, cel mai bun exemplu de a vă reaminti că zâmbetul tuturor copiilor este echilibrul de care lumea noastră are nevoie ! Iubirea pe care o poți oferi copiilor tăi este infinită, la fel poate fi și iubirea pentru alți copii care te numesc speranţă! Valorile morale cuprind întreaga existenţă umană, anumite valori au caracter facultativ, altele au un caracter obligatoriu. Acestea din urmă sunt sprijinite si apărate, promovate de sisteme normative care includ reguli şi sancţiuni, în esență până la urmă morale, iar acestea ar trebui să reprezinte una din responsabilităţile acestei naţiuni  - spune Alina Novac, ambasadorul campaniei în România.

Organizată de Fundaţia „Copii în dificultate”, campania se adresează şi personalităţilor din toată ţara care, donând o pereche de blugi, susţin visul şi eforturile fundaţiei de a oferi îngrijire medicală specializată, afecţiune şi speranţă copiilor cu afecţiuni neurologice severe, cu risc major de abandon, sau celor cu boli grave în faze terminale. Anul viitor Botoşaniul va fi una din gazdele expoziţiei „Jeans4Dreams - Walk of fame”, care va cuprinde toţi jeanşii donaţi de personalităţile din diferite domenii de activitate.

Trebuie să menţionăm că până acum s-au alăturat campaniei „Jeans4Dreams”, donând blugi sau trimiţând mesaje de susţinere, Simona Halep, Neagu Djuvara, Daniela Condurache, Dumitru Prunariu, Gheorghe Hagi, Marcel Iureş, Nana Falemi, Florin Chilian, Cristi Chivu şi mulţi alţii.

Despre Fundația “Copii în dificultate”

Fundația “Copii în dificultate” (Children in Distress) desfășoară - începând din anul 1991 - programe de asistență și protecție socială pentru mai multe categorii de copii defavorizați, promovând parteneriatul și responsabilitatea socială la nivelul comunităților locale. Acreditată ca furnizor de servicii sociale pentru copii din anul 2005, Fundația CID acordă servicii specializate în cadrul propriilor centre sociale, prin echipe multidisciplinare de specialiști alcătuite din asistenți sociali și medicali, psihologi, medici, asistente medicale, kinetoterapeuți.

Pentru copiii cu dizabilități medicale grave, Fundația CID a înființat în București primul și singurul centru rezidențial pentru copiii cu dizabilități profunde care acordă găzduire, asistență medicală și îngrijire personalizată, suport emoțional, terapie, socializare pentru copii cu boli neurologice grave, având o capacitate de 23 de locuri. În cei 18 ani de funcționare au fost îngrijiți 150 de copii diagnosticați cu boli asociate grave, abandonați în spitale și care nu aveau nici o șansă de supraviețuire fără o îngrijire adecvată.

Tot in București, Fundația CID a înființat în anul 2000 primul centru de zi pentru copii cu tulburări din spectrul autist (TSA), în parteneriat cu o școală specială, asigurând astfel accesul la terapie specializată, recuperare și integrare școlară și comunitară unui număr de 485 de copii. De asemena părinții acestor copii au beneficiat de consiliere psihologică și de un program special de instruire “Școala pentru părinți” care le-a permis să înțeleagă particularitățile de comportament ale copilului cu TSA și să dobândească cunoștințele și abilitățile necesare pentru a răspunde adecvat atât în familie cât și în comunitate la comportamentul specific al copilului.

Timp de 10 ani, Fundația CID a desfășurat programe de recuperare și reintegrare socio-școlară pentru copiii cu dificultăți de dezvoltare, în cadrul cărora 856 de copii cu afecțiuni motorii, ortopedice, genetice, cu tulburări de limbaj și vorbire, cu tulburări de comportament au beneficiat de servicii specializate de logopedie, terapie cognitiv-comportamentala, kinetoterapie și terapie ocupațională.

Începând din anul 2009 Fundația a dezvoltat parteneriate cu unități școlare din București și judetele Ilfov și Argeș în vederea derulării de proiecte ce au avut ca obiective prevenirea abandonului școlar, îmbunătațirea accesului și participării la educație ale elevilor din mediul rural, din familii dezavantajate socio-economic, din comunitatea romă si a celor cu dificultăți de adaptare socio-școlară. În cadrul acestor proiecte, 898 de elevi și 120 de preșcolari au beneficiat de servicii de informare, orientare și consiliere şcolară, consiliere psihologică pentru copil și familie, programe educaționale prin activități extracurriculare în scopul dobândirii de catre copii a competențelor cheie necesare menținerii în educație, participării active la procesul educațional si pregătirii acestora pentru integrarea pe piața muncii.  Prin serviciile de consiliere și informare oferite unui număr de 1200 de  părinți,  aceștia și-au imbunătățit atitudinea față de rolul și importanța educației școlare în viața copiilor lor și au dobândit capacitățile necesare implicării active în susținerea copiilor în cadrul procesului educațional.

O componentă importantă în cadrul acestor proiecte a constituit-o organizarea și susținerea, de către specialiștii fundației care au și calificarea de formator, a unor seminarii de perfecționare pentru cadrele didactice în vederea dobândirii de competențe și abilități necesare dezvoltării unor metode specifice educaționale care să asigure participarea la educație a acestor categorii de elevi.

În cadrul centrului rezidențial pentru copii din Cernavodă, Fundația acordă asistență și îngrijire specializată pentru copii infectați cu HIV/SIDA, iar în cei 25 de ani de funcționare a asigurat servicii sociale de calitate la peste 400 de copii proveniți din toate județele țării, oferindu-le acestora șansa la viață, la educație, la participare la viața comunitătii, redându-le demnitatea și încrederea în propriile forțe.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
290

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
503

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
148

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...