"Să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti. Iată singura noastră politică!"

"Să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti. Iată singura noastră politică!"

 Dobri Dobrev, cersetorul crestin  

A sosit vremea să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti. Nu e nevoie de platformă-program, partid, doctrină, ierarhii, prim, vice, viceprim sau preşedinte. Avem nevoie de o restaurare a autorităţii, dar nu una politică, nu una demagogică sau doctrinară. Avem nevoie de o autoritate care, cum spunea Sandu Tudor, să "ţâşnească dinlăuntru în afară, ca urmarea unei bune stări de viaţă, nu ca tiranie sau dresaj dictatorial".   

În anul 1933, ca ziarist la Credinţa, Sandu Tudor mărturiseşte cum, mergând spre casă, vede în bătrân cerşetor pe care îl miluia deseori. Un om care cerşea foarte discret, mai mult vânzând cărămizi pentru construcţia unui locaş.

Sandu Tudor se îndreaptă spre sărman cu bănuţul în palmă. În aceeaşi clipă însă, fără să ştie că îl vede cineva, cerşetorul îşi scoate bănuţii săi pe care îi strecoară pe furiş în buzunarul unei oarbe cerşetoare, aflată la câţiva paşi, lângă un zid. Sărmanul a lăsat banii şi, fără să scoată o vorbă, şi-a făcut o cruce şi a pornit înapoi, spre locul său obişnuit. "Nu i-am mai putut da nimic. Vă închipuiţi noianul de emoţie care m-a năpădit. Cerşetorul miluind pe cerşetor. M-am zmucit din mers înviorat, încredinţat. Mai e ceva bun în lumea asta, printre noi şi în noi. Dincolo de tirania faptelor exterioare, dincolo de politic şi economic doarme în câţiva dintre noi ceva minunat, un soare de simţire şi gând bun, cu care s-ar putea preschimba lumile. Dragostea. Ce vom face? Să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti. Iată singura noastră politică!", îşi încheia astfel Sandu Tudor articolul său din Credinţa, articol numit simplu, dar sugestiv: "Întâmplare măruntă" (articol inclus în volumul "Universalism românesc", apărut la Editura Eikon, în colecţia "Arhiva Rugului Aprins", coordonator Marius Vasileanu).

De câte ori, orbi fiind, nu am găsit în propriile buzunare bănuţii strecuraţi discret de vreun cerşetor? Uneori am mulţumit cu recunoştinţă. Alteori nu am făcut-o, crezând că bănuţul acela ni se cuvine. De câte ori, din truda noastră, am strecurat bănuţul în buzunarul vreunei oarbe, fără să scoatem o vorbă, fără să trâmbiţăm gestul în lume? Şi într-un caz şi în celălalt, tot cerşetori am fost. Depinde cum ne-am înfrumuseţat sufletul atunci când am primit sau când am dăruit!

"Întâmplările mărunte" ne pot salva viaţa şi pot salva România. A sosit vremea să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti.

Nu e nevoie de platformă-program, partid, doctrină, ierarhii, prim, vice, viceprim sau preşedinte. Avem nevoie de o restaurare a autorităţii, dar nu una politică, nu una demagogică sau doctrinară. Avem nevoie de o autoritate care, cum spunea însuşi Sandu Tudor, să "ţâşnească dinlăuntru în afară, ca urmarea unei bune stări de viaţă, nu ca tiranie sau dresaj dictatorial".   

E mai simplu să disperăm? Să acuzăm clasa politică de jaful bunului şi banului public? Să strigăm în gura mare că ne-au prădat, ne-au furat, minţit, trădat? Care trădare e mai mare? Care jaf este mai năucitor? Nu cumva ne-au jefuit de suflet? Nu cumva ne-au tâlhărit de nădejde, ne-au prădat buna-credinţă, ne-au ucis generozitatea, frumuseţea din privire?

Dacă astăzi nu mai credem în nimic cine sunt vinovaţii? Şi dacă, într-o dimineaţă, orbi fiind, găsim în buzunare un bănuţ, cine ne sunt salvatorii? În ce şi în cine mai credem? Cine vorbeşte în numele nostru şi până când mai ascultăm palavre de partid?

Din urmă cu opt decenii, Sandu Tudor ne avertizează: "Partidul vorbeşte în numele naţiei. Are nevoie de o lozincă, ceva cu care să răscolească poporul, să-l aţâţe şi mai ales să trezească în el teama".

Ne recunoaştem în acest popor speriat, temător, timorat? Suntem părtaşi planurilor politicienilor, suntem, oare, naţia în numele căreia se vorbeşte astăzi? Sau este timpul să ne întoarcem la întâmplările mărunte ale vieţii noastre? Să începem să reconstruim partea frumoasă a românismului, a sufletului nostru cel de toate zilele? Putem începe de acum. Strecoară bucuria în buzunarul aproapelui tău. Puţin câte puţin, vom începe din ce în ce mai mulţi să vedem lumina cea clară, limpede, a zilei. Şi, nemaifiind atât de mulţi orbi, în numele nostru nu vor mai vorbi politicienii de azi!


(Jurnalistul şi scriitorul Sandu Tudor, devenit ulterior monahul Agaton, cunoscut apoi ca Părintele Daniil de la Rarău, a fost întemeietor al Mişcării Rugul Aprins. Părintele Daniil a murit în 1962 în închisoarea Aiud, după ce a fost torturat de comunişti)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Umanitatea înduioșătoare a lui Petre Roman care calcă în picioare drama unui mare poet român. Și un botoșănean din umbra istoriei!

Duminică, 24 Septembrie 2017
918

La mijlocul lunii septembrie, presa din România prelua și comenta, în acorduri mai mult mai puțin vehemente, un document declasificat de către Ministerul Apărării Naționale, din care...

Un pas în urma serafimilor. Când tot ce e lumesc se prăbușește, rămâne Credința!

Duminică, 24 Septembrie 2017
890

Un pas în urma serafimilor. Botoșani, ploaie rece, ora 20.00. O sfârșeală de toamnă scufundată în întunericul umed și zgribulit. Sun îndelung la toate firmele de ta...

Cum l-am cunoscut pe părintele Alexa Simionov

Vineri, 22 Septembrie 2017
1211

Cartierul lipovenesc pare că sprijină, de câteva secole, partea estică a Botoşanilor, ca şi cum oraşul are nevoie de o istorie acolo, pentru a nu sfârşi brusc. Puţină lume se aven...