Mănăstirea Popăuţi aşează definitiv Botoşanii, de multe secole,  pe harta mondială a valorilor culturale autentice. O mănăstire modestă ca trăire şi manifestare printre veacurile purtătoare de tot felul de regimuri mai mult sau mai puţin pretenţioase, mai mult sau mai puţin ignorante. O mănăstire tăcută în faţa uitării nejustificate a purtătorilor istoriei locurilor. Discretă, aparent neglijată de miile de credincioşi care poartă drumurile spre lăcaşurile bucovinene, Mănăstirea Popăuţi are propria-i istorie, propriul spirit ştefanian, neîntâlnit nicăieri în lume. 
 

Astăzi, lăcaşul închide brusc o stradă care poartă numele domnitorului moldovean Ştefan cel Mare, aşa cum, în urmă cu cinci sute de ani, a rupt în două secolul, fixând pentru totdeauna ortodoxia pe dealurile târgului Botoşanilor. O poartă mare, maiestuoasă, cere vamă de linişte şi împăcare de la orice creştin care trece dincolo de ea. Prima imagine deschide sufletul, prin sutele de flori presărate pe alee, primele care conduc paşii spre sfinţenia duhului împrăştiat în spaţiul curat al locului. 

 

Mănăstirea Popăuţi este ridicată de Ştefan cel Mare în 1496 și reprezintă, în grupa sa valorică, apogeul pictural al epocii, perla epocii sale.
  

Cu timpul, în jurul Mănăstirii au fost construite chilii în care locuiau călugări greci. Picturile din interior au valoare internaţională şi un caracter original. Timpurile de atunci, când Botoşanii erau un târg la răscruce, între Orient şi Occident, aveau o mare deschidere spre lume. Picturile au influenţe şi din Orient şi din Occident. Acum câţiva ani, povestea părintele Luca, pe atunci stareț al mănăstiri, a sosit la Popăuți un grup de englezi. Se restaura interiorul bisericii şi doar o scenă se vedea foarte clar, restul fiind acoperit de fumul sutelor de ani. S-a creat o agitaţie mare în grup şi părintele a mers să vadă ce se întâmplă. Priveau pictura şi descoperiseră scena cu personajele biblice, în veşminte occidentale. Au zis: bine, dar noi nu avem asta în toată Anglia! 
 

Nu întâmplător, Mănăstirea a ocupat o poziţie strategică, determinată de desele şi iminentele năvăliri ale duşmanilor, atraşi de bogăţiile locurilor.

Astfel că, după 250 de ani de la ridicare, lăcaşul a primit ziduri puternice de piatră şi un turn de veghe, întocmai ca unei veritabile cetăţi. Odată cu zidurile, în partea de nord-vest a bisericii s-a ridicat şi un turn clopotniţă, una dintre cele mai valoroase şi mai bine conservate exemplare de acest fel din epoca respectivă.

Alături de Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, tot ctitorie a lui Ştefan cel Mare, din 1496, şi de Mănăstirea Coşula, din timpul domniei lui Petru Rareş,

Mănăstirea Popăuţi reprezintă singurele valori autentice de importanță internaţională. Sunt lăcaşuri cunoscute în toată lumea, pictura de interior reprezintă unicat şi constituie subiect de studiu în multe tratate de specialitate.

Ansamblul Mănăstirii Popăuți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015, având codul de clasificare BT-II-a-A-01929 și fiind alcătuit din două obiective, și anume: Biserica "Sf. Nicolae"-Popăuți - datând din anul 1496, având codul BT-II-m-A-01929.01 și Turnul clopotniță - datând din 1496, având codul BT-II-m-A-01929.02.

În pictura bisericii, specialiștii spun că se regăsesc similitudini din punct de vedere cromatic cu frescele lui Giotto, în cea ce privește rafinamentul de tonuri: alburi ușor colorate, verde puternic cu tentă de albastru intens, rozuri-griuri colorate, ocruri calde și reci aplicate în câmpuri mari în special pe arhitecturi, ceea ce creează luminozitate și prețiozitate picturii. De asemenea, cromatica picturii de la Popăuți produce un efect dinamic puternic în ansamblul ei, dar și prin tendința de accentuare a  scenelor religioase reprezentate în "Rugaciunea din grădina Ghetsimani" și "Trădarea lui Iuda", prin latura compozițională a acestei  idei religioase.