Depozitul de deşeuri de la Stăuceni are program de bugetar

Milioane de euro s-au investit într-un depozit de deşeuri la standarde europene, tot felul de utilaje şi tot felul de autocompactoare s-au achiziţionat, dar problema gunoiului din municipiul Botoşani nu şi-a găsit rezolvare, ci s-a acutizat.

Depozitul de deşeuri de la Stăuceni are program de bugetar

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Înainte de darea în folosinţă a depozitului de deşeuri de la Victoria- Stăuceni, Urban Serv reuşea să managerieze transporturile de deşeuri de la platformele din municipiul până la celulă. De când Diasil şi Rossal au câştigat administrarea depozitului, au apărut problemele.

De ce? Din cauza programului de funcţionare

În ultimele săptămâni, municipiul Botoşani s-a confruntat cu o situaţie neobişnuită: cum depozitul de la Stăuceni are program de dimineaţă până la ora 17.00, maşinile Urban Serv nu ajungeau la timp să descarce tot gunoiul încărcat la platforme, astfel că se ajunsese la situaţia ca doar containerele să fie degajate, în timp ce pungile de gunoi aruncate pe lângă acestea să fie abandonate până când alţi muncitori să le strângă şi să le depoziteze în containerele abia golite.

Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, explica situaţia prin aceea că de regulă, curăţenia de primăvară pe care o fac botoşănenii în propriile case înseamnă o cantitate însemnată de gunoi. În plus, spunea oficialul, programul de la depozitul de deşeuri de la Stăuceni nu permitea ca maşinile societăţii să facă mai mult de două- trei drumuri la celulă, să descarce şi să se întoarcă înapoi în municipiu.

Situaţia a fost adusă şi în atenţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, dat fiind că instituţia este acţionarul majoritar al ADI EcoProces, semnatarul contractului cu Diasil, societatea care administrează depozitul.

"Nu cred că în caietul de sarcini (cu care Diasil a câştigat licitaţie) scrie că poţi să ai program de la până la, trebuie să ne adaptăm la ceea ce se produce, dar în mod constructiv. Ai un program european, cu principii europene, ca mod de procedură în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor. O să vedem ce se întâmplă şi ce soluţii putem găsi", explică şeful CJ, Costică Macaleţi. Soluţia este modificarea programului de recepţie a gunoiului- mai exact prelungirea lui, în două schimburi.

Despre problema gunoiului, Ştiri.Botoşani.Ro a scris şi aici:

Curăţenia de Paşti din casele botoşănenilor umple peste măsură platformele de gunoi

 

Spune-ne opinia ta