Curăţenia de Paşti din casele botoşănenilor umple peste măsură platformele de gunoi

Platforme întregi pline de sacoşe, saci, crengi de copac, cutii de carton- peisajul dimineţii, deloc plăcut botoşănenilor. Ce se întâmplă, de ce nu se ridică gunoiul- este întrebarea pe care toată lumea o adresează.

Curăţenia de Paşti din casele botoşănenilor umple peste măsură platformele de gunoi

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Situaţie ciudată la platformele de gunoi din municipiul Botoşani: unele dintre ele au rămas cu deşeurile aruncate de oameni de cu o zi înainte, iar muncitorii au răsturnat doar pubelele în autocompactoare. Astfel de situaţii s-au întâlnit în zona Primăverii, pe Aleea Nucului, în cartierul Împărat Traian. "Pubelele erau pline dimineaţă, dar nu puteai ajunge la ele pentru că în jur erau aruncate tot felul de mizerii de prin case. La prânz nu era nimic mişcat. În cartier sunt două platforme de gunoi, dar la câte scări de bloc sunt aici, cu atâtea apartamente, nici nu mă mir că e atâta", spune o botoşăneancă din zona Aleii Nucului.

În alte cartiere, oamenii spun că s-au golit pubelele dar a rămas gunoiul depozitat în jurul lor. "O grămadă de crengi de copac şi nu înţeleg de ce ajung la gunoi. Îşi curăţă copacii, îşi fac curat prin curţi dar de ce aduc aici gunoiul? Chiar nu se pot rupe crengile alea în bucăţi mai mici?", se întreba un botoşănean ce locuieşte în zona platformei de lângă Şcoala 7.

Directorul Urban Serv, Simion Drelciuc, admite că angajaţii Urban Serv nu mai fac faţă cantităţii de gunoi emanat de populaţie. "Pe lângă faptul că a crescut cantitatea de deşeuri, a mai apărut o situaţie luni dimineaţă, având în vedere că de sâmbătă de la ora 13:00 până luni dimineaţă la ora 6:00 noi nu avem unde să transportăm deşeurile, depozitul de la Stăuceni fiind închis. O zi jumătate cât stau deşeurile se adună mult gunoi şi de regulă ziua de luni este o zi mai grea şi pentru noi şi pentru cetăţeni, pentru că în general sâmbăta după prânz, după ce oamenii fac curăţenie în casă, aduc gunoiul la platforme. Şi încă ceva: nu a crescut neapărat cantitatea de deşeuri din containere ci cantităţile de deşeuri aruncate lângă containere, inclusiv restul de amenajare de apartamente. Din containere noi am luat deşeurile dar nu am reuşit să intrăm într-un ritm într-o singură zi pentru gunoiul depozitat lângă platforme", explică Simion Drelciuc.

Potrivit oficialului, deşi resturile rezultate din curăţarea grădinilor nu au ce căuta la platformele de deşeuri, angajaţii societăţii nu pot face nimic în sensul acesta. "Chestiunea este că în general în perioada de primăvară, în lunile aprilie-mai, se depozitează mult gunoi lângă platformă. Fiecare îşi aruncă florile, îşi curăţă grădina, pomii şi aruncă resturile pe lângă containere. Urban Serv nu are instrumentul legal să poată lua măsuri împotriva celor care fac un asemenea gest, chiar dacă, să zic, oamenii mei depistează astfel de cazuri, mai mult decât să bată obrazul nu pot face. Cei care pot lua măsuri sunt poliţiştii locali, dacă îi identifică pe cei care nu respectă regulile de gestionare a deşeurilor şi de bună convieţuire, până la urmă", susţine directorul Urban Serv.

Corect şi acest aspect. Însă orice cetăţean plătitor al taxei de salubritate s-au putea simţi îndreptăţit să întrebe: pentru ce dau atâţia bani pe an la gunoi?

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
17

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni! (foto)

astăzi, 17:21
53

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul pro...

Un polițist din Botoșani a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră!

astăzi, 15:34
335

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Ionuț-Cezar S., agent de poliție judiciară la Secția de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendarea execut...