ZODIAC SUB ACOPERIRE - Cum recunosti un nativ din... Scorpion!

ZODIAC SUB ACOPERIRE - Cum recunosti un nativ din... Scorpion!
Orice enciclopedie descrie scorpionul ca fiind o arahnidă nocturnă, care îşi atacă şi paralizează prada cu o otravă injectată în ea de coada lui lungă, curbată, folosită atît pentru autoapărare, cît şi pentru distrugere. Înţepătura lui e uneori fatală.

Oamenii se trag deseori înapoi cînd aud că cineva e născut în noiembrie, murmurînd: "Ah, eşti Scorpion!", fie cu teamă în glas, fie cu admiraţie şi respect. Uneori mai scot şi cîte un chicotit, legat, evident, de legendara senzualitate a Scorpionului. Nativii sînt sătui de aceste reacţii la zodia lor şi cine-i poate condamna? Dar ei sînt lipsiţi de scrupule şi periculoşi, nu?

Greşit! Asta depinde de multe lucruri. în primul rînd, ar trebui să înveţi cum să-i recunoşti pe nativi. Scorpionului îi place să circule incognito. Datorită puterii lui de autococntrol, de obicei reuşeşte, dar există cîteva modalităţi care te vor ajuta să-i penetrezi deghizarea.

Uită-te la ochi. Fie ei albaştri, verzi, căprui sau negri, te vor străpunge cu intensitatea lor hipnotică. Majoritata oamenilor devin agitaţi şi stînjeniţi sub privirea fixă a Scorpionului. Va trebui să rupi vraja şi să-ţi muţi privirea, căci nu vei cîştiga niciodată confruntarea de priviri cu un Scorpion. Aceasta e o modalitate infailibilă de a identifica un plutonian. Ochii nativului îţi străpung fiinţa pînă în adîncuri, pătrunzîndu-ţi în suflet.

După asta, ascultă-l cum vorbeşte. Tonul poate fi moale precum catifeaua, răguşit sau usturător de tăios, vorbirea măsurată şi lentă sau ritmată şi repezită, dar vorbele lui nu vor avea niciodată drept scop crearea unei imagini false a propriei persoane. Scorpionul ştie exact cine e şi cine nu e şi nimic din ce gîndesc alţii despre el nu va schimba asta. Nici insultele, nici complimentele nu au absolut nici un efect asupra lui. Nu are nevoie să-i spună alţii care-i sînt viciile şi virtuţile. în cel mai bun caz, va fi de acord, calm, cu evaluarea ta, în cel mai rău caz te va suspecta de motive ascunse.
Dacă ai să dai vreodată peste un Scorpion palavragiu, cu privire alunecoasă, consideră-l o excepţie astrologică extrem de rară, căci puţini nativi sînt agitaţi.

Au un autocontrol de invidiat. Indiferent de furtunile emoţionale stîrnite în ei, rareori le vei vedea reflectate pe chipul îngheţat, imobil al Scorpionilor. Aceşti oameni afişează în mod conştient o figură inexpresivă şi sînt mîndri de asta. Ei ordonă trăsăturilor feţei să rămînă neclintite şi acestea se supun. (Nici n-ar îndrăzni să n-o facă.) Rareori vei vedea un Scorpion dîndu-se de gol roşind sau încruntîndu-se. Zîmbetele sînt rare dar sincere. Trupul Scorpionului se supune aceloraşi ordine ca şi faţa. N-ai să-i vezi sărînd în sus, tresărind sau manifestînd ticuri nervoase. Reacţiile sînt păstrate la minim, pentru că arta Scorpionului constă în neîncetata testare a motivaţiilor şi firii tale, în timp ce el rămîne impenetrabil. E un adevărat expert.

Dacă eşti o fiinţă sensibilă, nu-i cere părerea sau sfatul. Îţi va spune adevărul adevărat, oricît de brutal ar fi el. Tu l-ai întrebat! Scorpionul nu va face complimente gratuite ca să crească în ochii cuiva sau ca să cîştige un aliat. Nu e de demnitatea lui să flateze. Cînd îţi spune ceva drăguţ, apreciază acele vorbe ca pe o comoară. Poţi fi sigur că sînt sincere. Dacă îţi spune că ai voce, lasă baltă cîntatul în baie şi pune mîna pe microfon. Dacă spune că ai o voce grozavă, poţi să te duci liniştit să dai o probă la Metropolitan.

Totuşi, aceşti oameni au o drăgălăşenie care-ţi rămîne în minte şi deseori manifestă o compasiune blîndă faţă de cei bolnavi sau disperaţi. Planeta care-l influenţează îi oferă acestui personaj mai multe căi de urmat. Poate imita scorpionul nocturn, care îi înţeapă pe alţii şi chiar pe sine însuşi, chiar dacă asta îl ucide, doar de dragul plăcerii de a înţepa, sau poate imita vulturul care-l simbolizează şi care se ridică deasupra limitelor sale şi îşi foloseşte forţa cu înţelepciune şi cu simţul dreptăţii.Mari generali, preşedinţi şi savanţi sînt astfel de vulturi. Această zodie a dat mai mulţi preşedinţi ai Statelor Unite decît oricare alta.

Scorpionul este extrem de loial prietenilor. Unii dintre ei chiar sînt în stare să-şi dea viaţa (în luptă sau într-o situaţie de criză) pentru a-şi salva prietenii, rudele sau persoanele iubite. Soldatul din Scorpion sare instinctiv să-şi tragă camaradul rănit la adăpost, înfruntînd gloanţele inamicului. Pompierul din această zodie moare ca să salveze copilul din clădirea în flăcări. Uneori pare că aceşti oameni caută în mod inconştient dar voit violenţa, pericolul, pentru a-şi pune la încercare forţa interioară.

Scorpionul nu uită niciodată că a primit un dar sau că cineva a fost bun cu el şi acea persoană va fi răsplătită din plin. Pe de altă parte, nu uită nici o rană sau o ofensă, dar poate reacţiona în mai multe feluri. Vulturul îşi va zdrobi inamicul, ca acesta să înveţe să nu-l mai rănească niciodată, va cîştiga lupta şi-l va lăsa pe învins să plece în drumul lui. Mortalul scorpion nocturn va înţepa mai întîi, apoi va planifica distrugerea duşmanului, apoi va înţepa din nou. El nu se mulţumeşte doar să plătească poliţele ca să fie chit cu inamicul. El trebuie să-l distrugă complet, sau măcar să-l doboare. Arahnida tipică  va sta treaz nopţile, plănuind cum să se răzbune. Dacă un vecin îi zgîrie dinadins aripa maşinii, a doua zi el îi va zgîria ambele aripi ale maşinii vecinului şi poate va trece cu cauciucurile şi peste gardul viu, îngrijit, al acestuia - numai aşa... ca dobîndă la poliţă.

Aceşti nativi rareori se mulţumesc să plătească măsură pentru măsură inamicilor, ca să le arate că ce ţie nu-ţi place altuia nu face. Ei plătesc dublu, triplu, cu vîrf şi îndesat! Însă la şopîrlele cenuşii, răzbunarea plutoniană se manifestă printr-o ură înnăbuşită ani la rînd, ceea ce duce în final la o profundă depresie sau chiar la o boală fizică. Ferocele resentiment scorpionesc răsucit spre interior şi niciodată exprimat ajunge să-l otrăvească la fel de sigur cum propria înţepătură ucide vietatea după care au fost numiţi aceşti nativi. Atunci cînd acest sentiment e manifestat, exprimat, poate provoca vinovăţie, pentru că, în adîncul inimii lor acestor oameni le e ruşine să facă rău celor neajutoraţi. de aceea, acest sentiment ar trebui pur şi simplu depăşit. Nativii trebuie să înveţe să treacă mai departe fără a mai privi vreodată înapoi.

Tabloul sănătăţii Scorpionului îi oglindeşte perfect firea. El poate să-şi distrugă trupul cu excese, melancolie sau prea multă muncă, dar îl şi poate reface prin simpla putere a voinţei. Această forţă plutoniană îl poate ajuta să-şi revină chiar şi dintr-o boală foarte gravă. Nativul e rareori bolnav, dar cînd se întîmplă e de obicei ceva grav. Cele mai bune medicamente sînt o lungă perioadă de odihnă şi o schimbare de atitudine, prin care să alunge din suflet resentimentele şi să primească în loc o acceptare senină a stării de lucruri. Sînt pacienţi foarte dificli căci desigur că ştiu mai multe decît toţi doctorii şi asistentele.

Principalele lor zone sensibile la microorganisme şi accidente sînt organele reproducătoare, nasul, gîtul, inima, coloana vertebrală, spatele, sistemul circulator, picioarele şi gleznele. varicele şi accidentele pe terenul de sport sînt ceva obişnuit la ei. Ar trebui să evite focul, explozibilii, vaporii toxici şi radiaţiile. Cu toate acestea, vei descoperi o mulţime dintre ei în ocupaţii unde flirtează cu pericolul şi intră în contact exact cu aceste lucruri. Uneori suferă de sîngerări nazale cronice sau din diverse motive suferă operaţii la nas.

Scorpionul e profund interesat de religie, extraordinar de curios în legătură cu toate fazele vieţii şi morţii, foarte pasionat de sex şi irezistibil atras de dorinţa de a se schimba în bine. Tot el e eroic, dedicat legăturilor de familie şi amoroase. în plus, se simte dator să protejeze cu blîndeţe copiii şi sufletele mai slabe. Poate fi sfîtn sau diavol. Poate experimenta cele mai negre mistere ale Iadului sau poate tuna şi fulgera împotriva păcatului şi decadenţei.

E feroce de posesiv cînd vine vorba de lucruri pe care le consideră ca fiind proprietatea lui. Îşi doreşte succesul, dar ambiţia lui nu e niciodată ostentativă. Aşteaptă liniştit momentul cînd va face mişcarea de mat, iar între timp îşi face treaba, ştiind sigur căe perfect pentru o poziţie superioară. Preia controlul încet dar sigur şi poate face cam tot ce vrea, cu condiţia să vrea cu adevărat. Puterea întunecată, magică, misterioasăa lui Pluto poate transforma dorinţa în realitate cu meticulozitate rece şi concentrată.

Deşi o dorinţă morbidă de a cunoaşte adîncurile depravării şi decăderii umane poate da naştere unei şopîrle cenuşii care se lăfăie într-o lume a drogurilor şi cruzimii, el poate inversa procesul trecînd la medicină, unde tratamentele drastice, purtînd aceleaşi simboluir ca drogurile, îl fascinează pur şi simplu. Deşi mulţi dintre chirurgii sadici sînt Scorpioni, e la fel de adevărat că mulţi dintre cei mai buni medici ai lumii sînt inspiraţi tot de Putlo săvindece atît mintea cît şi trupul, diagnosticînd şi tratînd pe baza unor misterioase cunoştinţe. Scorpionul s-a născut cunoscînd tainele vieţii şi morţii şi cu capacitatea de a ale cuceri pe amîndouă dacă doreşte. Dar, după cum spun vechii astrologi, pentru asta "trebuie să ştie că ştie". Misterele străvechi fascinează mintea lui sclipitoare.


(Vom continua, zilnic, cu celelalte zodii)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poliția din Botoșani în alertă: O fată de 14 ani a dispărut de acasă, sunați la 112 dacă știți ceva despre ea!

Marţi, 7 Mai 2024
118

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 14 ani, din comuna satul Sârbi, comuna Vlăsinești, care marți, în jurul orei 16:00, a părăsit domic...

Specialiștii antidrog, la datorie și în perioada Sărbătorilor!

Marţi, 7 Mai 2024
66

În perioada minivacanțe de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pen...

Sancțiuni de sute de mii de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în perioada sărbătorilor!

Marţi, 7 Mai 2024
70

Astfel, în medie, zilnic au acționat peste 150 de polițiști, fiind organizate 32 de  acțiuni punctuale, atât în zona localurilor publice și a celor în care se formeaz...