Brăţările de monitorizare, soluţia pentru violatori

Brăţările de monitorizare, soluţia pentru violatori
Odată cu supravegherea prin GPS, ar trebui înfiinţata instituţia ofiţerilor de probaţiune şi centre de consiliere a victimelor, spun specialiştii.

Brăţări electronice care permit monitorizarea prin GPS a celor care le poartă. Aceasta ar fi cea mai puţin costisitoare soluţie pentru monitorizarea infractorilor eliberaţi condiţionat, care ar trebui aplicată de urgenţă în cazul violatorilor şi al celor condamnaţi pentru crimă, susţin deopotrivă spe cialişti în Drept, psihiatri şi psihologi.

"Peste 50% dintre infractorii eliberaţi condiţionat continuă să comită aceleaşi fapte după eliberare. Asta şi pentru că, în penitenciarele din România, nu există suficienţi specialişti care să pună umărul serios la reabilitarea lor. De aceea, cu atât mai mult în cazul violatorilor, România ar trebui să urmeze exemplul Franţei care a adoptat brăţările electronice special pentru acest tip de infractori", au explicat specialişti în Drept consultaţi de EVZ.

În opinia acestora, supravegherea prin GPS ar trebui completată cu instituţia ofiţerilor de probaţiune, care să se ocupe strict de monitorizarea celor eliberaţi condiţionat. Şi, nu în ultimul rând, de înfiinţarea, pe lângă unităţile de poliţie, a unor centre unde victimele violurilor să se poată prezenta sub anonimat, să fie consiliate de psihologi sau psihiatri şi să fie încurajate să apeleze apoi la justiţie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Suferința unui copil de 6 anișori: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător!

astăzi, 08:16
17

Părinții s-au alarmat și l-au dus la medic. Pentru că totul s-a întâmplat în timpul pandemiei, așteptarea pentru programare și diagnostic a fost o încercare grea.Dup...

Care este echipa care a vrut să îl ”fure” pe Andone și cum a răspuns antrenorul de la Botoșani!

astăzi, 07:48
231

Bogdan Andone e aproape să reușească o minune la FC Botoșani, formație pe care a preluat-o în iarnă, cu 12 puncte după 21 de etape.“Mi-a zis că mă salvează în decembrie...

După 20 de ani, coșmarul unui infirm obligat să cerșească și în Botoșani s-a terminat! (Video)

astăzi, 07:25
156

Un individ cu dublă cetățenie, română și moldovenească, este suspectat că a forțat o persoană vulnerabilă, cu infirmități grave, să cerșească timp de mai mulți ani.A fost pla...