Angajaţi dintr-o primărie, cercetaţi de anchetatorii anticorupţie. Numele unui parlamentar de Botoşani apare în anchetă!

Angajaţi dintr-o primărie, cercetaţi de anchetatorii anticorupţie. Numele unui parlamentar de Botoşani apare în anchetă!
Informaţia lansată de un site central de ştiri miercuri dimineaţă, ce privea un parlamentar botoşănean, a provocat rumoare în lumea politică, aflată aproape de startul campaniei electorale.

Potrivit ştiripesurse.ro, deputatul Costel Şoptică ar fi cercetat pentru instigare abuz în serviciu, alături de soţia sa, colaboratori şi trei funcţionari din Primăria Ştiubieni care au ajuns sub lupa anchetatorilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Costel Şoptică: "Dacă o să am ocazia o să merg să demontez toate tâmpeniile și idioțeniile astea"

Reacţia parlamentarului botoşănean nu s-a lăsat aşteptată, Costel Şoptică afirmând că nu este decât o făcătură de campanie. "Nici măcar telefonic nu am fost contactat de cineva, de vreun organ al statului, măcar să fiu întrebat despre ceea ce scrie acolo, mai ales că ar fi dosar.

Dar din ce m-am uitat documentele respective nu poartă nicio ștampilă, niciun număr de dosar, absolut nimic, e o grosolănie fără margini. Cineva nu are ce face cu banii și dă articole la ziar, complet denaturate. Dacă crede cineva că eu plec dintr-o firmă în 2009 și în 2016 vine să povestească cineva că s-a întâmplat nu ştiu ce, îmi pare foarte rău...Firma mea se cheamă General Top Com, este singura pe care o am și de care am răspuns până în 2012 când m-am retras. General Top Com nu a avut niciodată contracte cu Primăria Știubieni, sau mă rog o fi avut prin 2004-2005-2006, credeți că îmi aduc aminte? Așa ceva nu îți pică bine, dar dacă o să am ocazia o să merg să demontez toate tâmpeniile și idioțeniile astea"
, a declarat deputatul Costel Şoptică.

Documentul citat de site-ul de ştiri nu este asumat de nicio instituţie, însă un demers jurnalistic pornit de la informaţia lansată de ştiripesurse.ro este justificat, având în vedere că este vorba de un parlamentar. Ca atare, există certitudinea că trei funcţionari din cadrul Primăriei Ştiubieni s-ar afla în atenţia anchetatorilor pentru o serie de fapte ce ar constitui infracţiunea de abuz în serviciu.

Ancheta ar fi plecat de la mai multe sesizări depuse în 2014 de către cetăţeni din comuna Ştiubieni, care reclamau că funcționarii cu atribuții de conducere și decizie din cadrul primăriei, în perioada 2012- 2013, și-au îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu în ce privește organizarea și coordonarea procedurilor de achiziții publice pentru lucrările realizate pe raza comunei, fapt ce a condus la neutilizarea eficientă a fondurilor publice locale.

Lucrare "spartă" în cinci contracte pentru a valora mai puţin

Concret, în perioada martie 2012- mai 2013, Primăria Știubeni, reprezentată legal de primarul Ionel Sebastian Merticariu, ar fi încheiat cinci contracte de execuție în valoare totală de 386.961,35 lei cu executantul S.C.Top Design SRL Botoșani, cu încălcarea prevederilor ordonanţei Guvernului privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Încălcarea prevederilor referitoare la divizarea contractului de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică (cu scopul de a evita aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice și obligativitatea conținutului dosarului achiziției publice care trebuie să cuprindă documente întocmite/primite de autoritatea contactantă în cadrul procedurii de atribuire), s-ar fi realizat cu intenția vădită de a favoriza S.C.Top Design S.R.L Botoșani.

Cele cinci contracte făceau referire la o amenajare de împrejmuire, înlocuirea învelitorii şi tâmplăriei exterioare la căminul cultural, realizarea unui proiect de execuție pentru înlocuirea de podețe în localitatea Negreni şi o reabilitare interioară a căminului cultural, însă oferte au fost depuse şi de Ana Fashion, devenită ulterior Ana Arhitectură şi Construcţii, precum şi M Design, societăţi înfiinţate de soţii Costel şi Liliana- Magda Şoptică şi date ulterior spre administrare sau la care au renunţat în favoarea unor rude sau cunoştinţe.

De aici şi concluziile anchetatorilor că "firmele participante la licitaţiile organizate de către Primăria Ştiubieni sunt controlate de numitul Şoptică Costel (deputat în Parlamentul României din partea PNL, n.r.), acestea fiind favorizate la încheierea contractelor de achiziţie publică".

Valeriu Chihaia, Parchet: "În dosar au apărut şi alte nume, aşa că a fost trimis la DNA"

Ancheta a fost instrumentată iniţial sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, în jurisdicţia căruia se află comuna Ştiubieni însă, la sfârşitul anului trecut, competenţa a fost declinată către Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"Pe 22 decembrie 2015, prim- procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni a declinat dosarul către DNA. Dosarul era înregistrat în 2014 şi făcea referire la nişte achiziţii publice. Poate ca iniţial sesizarea să fi fost făcută la DNA dar cei de acolo să fi trimis dosarul la Săveni pentru că nu era nimic de competenţa lor, dosarul făcând referire la funcţionari din Primărie, dar ulterior în dosar au apărut şi alte persoane, astfel că, având în vedere calitatea acestora, dosarul a fost trimis la DNA", spune procurorul Valeriu Chihaia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

De partea cealaltă, reprezentanţii DNA Suceava admit existenţa unei lucrări primite de la Parchetul Săveni şi care se află încă în lucru. "Acest dosar priveşte funcţionari publici din Primăria Ştiubieni privind acordarea către o anumită firmă a unor contracte de executare lucrări la anumite obiective din comună, fără a fi prevăzuţi bani în buget. Infracţiunea este de abuz în serviciu, dar cercetările se fac in rem, adică pe faptă", spun reprezentanţii DNA Suceava.

Merticariu: "Nu am documente în faţă, nu pot să vă dau un răspuns acum"

Primarul comunei Ştiubieni, Ionel- Sebastian Merticariu, susţine că niciodată nu a fost chemat să dea declaraţii în vreun dosar, nici la Parchetul Săveni şi nici la DNA. "Ştiu că reclamaţia a fost depusă de un consilier local şi la un moment dat a venit în comună un comisar, s-a interesat, dar nu s-a mai întâmplat nimic", spune primarul comunei.

Întrebat dacă Primăria Ştiubieni a contractat vreodată lucrări efectuate de firma Top Design, Merticariu a susţinut că atât timp cât nu are documente în faţă, nu poate oferi niciun răspuns pentru că nu vrea să greşească. Altfel spus, nu-şi aminteşte dacă firma botoşăneană a lucrat în comună pe cinci contracte de lucrări.

Potrivit legii, cât timp cercetările se derulează pe faptă, nu pe persoană, anchetatorii pot alege să nu cheme la audieri pe niciunul dintre cei care ar putea avea legătură cu dosarul respectiv, cel puţin până la "desţelenirea" faptelor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Proprietarii din blocul în care a avut loc explozia au nevoie de ajutor! "Poate oamenii cu suflet mare ne vor ajuta pentru a putea repara apartamentele"

astăzi, 20:00
183

După explozia de vineri, specialiştii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au evaluat sumar stricăciunile produse de deflagraţie, iar ceea ce au văzut cu ochii lor era înfioră...

Alerte meteo de la primar pentru cetăţenii dintr-o comună botoşăneană!

astăzi, 17:49
3002

Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiţi, a făcut un apel pe o reţea de socializare către cetăţenii din satele Răchiţi, Roşiori, Costeşti şi Cişmea, posesori de telefoane mobile, să-i tr...

Botoşănenii vor plăti un preţ MAI MARE pentru apă şi canal!

astăzi, 14:08
793

Nova Apaserv a înaintat Autorităţii Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice o documentaţie pentru care solicită aprobarea majorării preţului pentru s...