Adolescenți ajunși pe mâna medicilor din cauza etnobotanicelor!

Adolescenți ajunși pe mâna medicilor din cauza etnobotanicelor!
Curiozitatea sau anturajul i-a făcut pe mai mulți adolescenți din Botoșani să încerce substanțele interzise, gestul trimițându-i pe o parte dintre aceștia direct pe patul de spital.

Potrivit datelor Spitalului Județean Mavromati, în cursul anului 2016 la Secția de Pediatrie au ajuns 26 de pacienți minori cu intoxicație cu etnobotanice.

Cei mai mulți dintre aceștia sunt băieți, vârsta de medie înregistrată fiind de 15 ani, cel mai mic consumator având doar 13 ani.

Ce este și mai grav e faptul că o parte dintre cei care au ajuns pe mâna medicilor nu au fost la prima experiență, fiind cunoscuți ca și consumatori.

Numai în ultimele luni, mai mulți tineri au fost depistați chiar pe stradă, în municipiul Botoșani, de polițiștii locali în timp ce consumau substanțe interzise.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Specialiștii antidrog, la datorie și în perioada Sărbătorilor!

astăzi, 19:15
37

În perioada minivacanțe de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pen...

Sancțiuni de sute de mii de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în perioada sărbătorilor!

astăzi, 18:47
36

Astfel, în medie, zilnic au acționat peste 150 de polițiști, fiind organizate 32 de  acțiuni punctuale, atât în zona localurilor publice și a celor în care se formeaz...

Peste 350 de jandarmi au asigurat ordinea în Botoșani în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale

astăzi, 18:00
30

Dacă majoritatea cetățenilor a înțeles importanța adoptării unui comportament civilizat, au existat totuși situații în care a fost necesară aplicarea a 77 sancțiuni contrave...