Social-democraţii din CL au numit reprezentanţii în AGA de la societăţile subordonate. Cine sunt aceștia!

Social-democraţii din CL au numit reprezentanţii în AGA de la societăţile subordonate. Cine sunt aceștia!
O altă Hotărâre adoptată în şedinţă extrardinară de Consiliu Local de marţi a fost numirea a doi reprezentanţi ai Consiliului Local în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) de la societăţile Modern Calor, Urban Serv, Locativa şi Eltrans.

Propunerile au venit din partea social-democraţilor, prin vocea viceprimarului Cosmin Andrei. Astfel, la Urban Serv au fost propuşi consilierii locali Vasile Chiru şi Ioan Brânzei, la Modern Calor: Ady Petruşcă şi Gabriel Tănasă, Eltrans: Călin Bosovici şi Andreea Buiuc, Locativa: Daniela Vicol şi Silvia Diaconu.

Aceste propuneri au generat, cum era de aşteptat, comentarii din partea liberalilor.

“Poate ar fi fost bine să ne gândim la binele oraşului, la necesitatea de a reforma aceste societăţi, care necesită o amplă reformă, trebuie să recunoaştem, indiferent cine face parte din CA sau nu, indiferent cine este director sau nu. Domnul Petruşcă are o povară mare pe umeri la ora actuală, să conducă operatorul de apă, şi nu cred că trebuia împovărat să se ducă la Modern Calor, unde sunt alte probleme. Domnul Petruşcă ar trebui să aibă înţelepciunea să se retragă din această propunere tocmai pentru a avea timp să se ocupe de tot ce se întâmplă cu apa. Domnul Bosovici este extrem de ocupat, la fel şi la Eltrans, de ce nu se duc domnii viceprimari Andrei şi Murariu, care lucrează pe partea de administraţie?", a spus Eugen Ţucanu.

Haideţi să spunem lucrurilor pe nume, nu este vorba nici de responsabilitate, nici de dorinţă de a reglementa, este vorba de a deţine controlul asupra societăţilor comerciale prin reprezentanţi. Nu-mi atribuiţi mie, am citat din Cosmin Andrei şedinţa trecută, avem dovada astăzi exact ceea ce se întâmplă", a spus şi Marius Oroşanu.

Consilierul local Mihai Tincu a ţinut să îi asigure pe liberali că toate deciziile importante ce ţin de activitatea celor patru societăţi vor fi luate în plenul Consiliului Municipal.

“Hotărârile de bază, importante, fundamentale la cele patru societăţi comerciale vor fi luate în Consiliul Local, în urma unor dezbateri, a unor puncte de vedere pertinente, avem şi noi şi dvs. specialişti, să nu vă fie grijă că Petruşcă va fi prea înghesuit de probleme", a precizat Mihai Tincu.

Cum PSD are majoritatea în Consiliul Local Botoşani, propunerile privind desemnarea membrilor în AGA au fost adoptate. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean băgat în închisoare pentru o infracțiune săvârșită în urmă cu patru ani!

astăzi, 13:20
27

În cursul zilei de vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au identificat un bărbat de 40 de ani, din orașul Ștefănești, pe numele căruia era emis un mandat de ex...

Mesajul prefectului Sorin Cornilă cu ocazia Sărbătorilor Pascale!

astăzi, 12:22
25

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a transmis un mesaj pentru botoșăneni cu ocazia Sărbătorilor Pascale.Redăm mai jos mesajul integral: „Dragi botoșăneni,...

Lumina Sfântă, miracol al ortodoxismului, va fi adusă sâmbătă seară de la Ierusalim şi distribuită tuturor parohiilor!

astăzi, 12:06
42

Lumina Sfântă, simbol al Învierii lui Iisus, va fi adusă şi în acest an de la Ierusalim, sâmbătă seara, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul A...