Părinții Andei, tânăra omorâtă într-un accident , șocați de decizia instanței de a-i elibera pe șoferi! “ Vom ajunge la președintele României”

Părinții Andei, tânăra omorâtă într-un accident , șocați de decizia instanței de a-i elibera pe șoferi! “ Vom ajunge la președintele României”
Părinții Andei Dănăilă, tânăra de 22 de ani, care a murit în urma unui accident provocat în orașul Darabani, în Ajunul Paștelui, de doi bărbați care făceau întrecere, sunt șocați de decizia magistraților de la Curtea de Apel Suceava care au dispus eliberarea celor doi șoferi.

Inițial, judecătorii de la Tribunalul Botoșani au dispus prelungirea arestului preventiv, dar Emil Bujor și Florin Stănescu au făcut contestație, acțiunea lor fiind admisă de magistrații suceveni, care au decis ca aceștia să fie plasați sub control judiciar.

Părinții Andei Dănăilă vor să ajungă până la președintele României pentru a-și striga durerea. Fratele Andei, în vârstă de 14 ani, care se afla în mașina cu aceasta în momentul producerii accidentului, nu s-a recuperat nici până acum, el suferind multiple fracturi.

“Sunt un om de la țară și aș vrea să întreb magistrații de la Curtea de Apel Suceava: ei au copii? Unul dintre copiii mei stă de trei luni în ghips și unul stă în pământ. Este normal ca cei doi să fie puși în libertate la trei luni de zile? Nu mi se pare normal. Vom ajunge la președintele României. Suntem oameni care nu ne mai putem ține pe picioare de necaz. De trei luni de zile împrumut bani și mă duc și îmi caut copilul la Iași, e nenorocit. Copilul nu merge decât în cârje, pe piciorul drept, atât", a spus Anișoara Dănăilă.

Emil Bujor și Florin Stănescu sunt acuzați de omor și vătămare corporală din culpă, dosarul fiind preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Educației a aprobat calendarul de admitere la liceu în anul școlar 2024 – 2025!

astăzi, 10:13
4

Ministerul Educației a trimis către inspectoratele școlare procedura pentru completarea fișei de înscriere la liceu în 2024, dar și calendarul înscrierii și repartizării elevi...

"Dacă Rusia câștigă în Ucraina, România trebuie să reziste cu forțe proprii câteva luni!"

astăzi, 09:57
46

Analistul militar și realizatorul de televiziune Radu Tudor publică un interviu cu generalul Marius Crăciun, fostul Comandant al Forțelor pentru Operații Speciale.Tema discuției este exerci...

Botoșăneanul Emanuel Barica, moment colosal în prima semifinală la Românii au talent: Tu, pictând, te vindeci pe tine!” (Video)

astăzi, 08:38
137

Jurații și-au arătat aprecierea pentru momentul oferit de Emanuel Barica. De altfel, în urma evoluției de vineri seara, Emanuel Barica s-a calificat în Finala ”Românii au t...