Matematica are viitor! Elevi excepționali premiați la Concursul „Dimitrie Pompeiu” de la Botoșani (Foto, Video)

Peste 600 de copii, din 15 județe ale României, dar și din Republica Moldova, au ajuns la Botoșani în aceste zile, pentru a participa la cea de-a XXII-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu”.

Competiția, care se adresează elevilor din clasele III-XI, s-a desfășurat sâmbătă, la Școala Gimnazială Nr. 17 din Botoșani.

Președintele concursului este, la fel ca în anii trecuți, renumitul prof. univ. dr. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, profesor la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Alături de Radu Gologan s-a aflat și președintele de Onoare al concursului, prof. Artur Bălăucă, cel care este, de altfel, și inițiatorul concursului.

Sâmbătă seara, aproape de ora 20.00, sute de elevi, profesori și părinți s-au adunat în Aula Magna a Colegiului Național „A. T. Laurian”, pentru a fi premiați în funcție de rezultatele obținute.



Potrivit celor precizate de prof. Ioan Ciobănașu, președintele Filialei Botoșani a Societății de Științe Matematice din România, competiția din acest an a fost una ”cu totul și cu totul excepțională”. Și nu doar prin faptul că au fost acordate foarte multe premii, ci și ”foarte multe distincții cu Marele Premiu”.

Prezentă la festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului, Doina Federovici, președinta Consiliului Județean Botoșani, i-a felicitat pe elevi pentru rezultatele excepționale. Doar la clasa a III-a, de exemplu, nu mai puțin de 10 elevi au obținut Marele Premiu, alți aproximativ 40 de elevi fiind distinși cu alte premii.

”Bine ați venit la acest concurs național de matematică. În fiecare an vă așteptăm aici, la Botoșani, iar cei mai buni dintre cei buni pleacă acasă cu premii. Consiliul Județean Botoșani este partener al acestui concurs, a acordat și va acorda mereu tot suportul necesar astfel încât copiii să se înscrie în număr cât mai mare.

Avem peste 600 de participanți din 15 județe, dar și din Republica Moldova. Ce poate fi mai frumos? Felicitări tuturor, indiferent dacă ați câștigat sau nu. Cert este că veți rămâne cu o experiență de neuitat aici, la noi, la Botoșani”, a spus Doina Federovici, președinta Consiliului Județean Botoșani.

Un concurs care a stârnit interesul a sute de participanți, dar care a devenit o adevărată provocare pentru organizatori. Potrivit șefului educației botoșănene, prof. Bogdan Suruciuc, ziua de sâmbătă a fost un ”tur de forță” pentru toți profesorii implicați.

”Un tur de forță, atât pentru colegii profesori, cât și pentru părinți și elevi. Un astfel de concurs, să fie gata astăzi, corectat și premiat, este o încercare la care unii dau greș sau nici nu se mai apucă. Anul trecut a fost un pic mai complicat, ne-am perfecționat anul acesta și sperăm că această organizare, chiar dacă este o oră mai puțin obișnuită, să nu fie un disconfort.

Felicitări părinților pentru că sprijină elevii și învățământul, cât și elevilor care au obținut premii sau doar au participat la această ediție a concursului. Mulțumesc profesorilor, colegilor mei, care și de această dată au arătat  că se poate”, a precizat prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani.

Prof.univ.dr. Radu Gologan: ”Dimitrie Pompeiu, unul dintre marii matematicieni ai acestei țări!”

Profesorul universitar Radu Gologan, președintele Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu” de la Botoșani, s-a declarat impresionat de faptul că foarte mulți dintre participanții din acest an au reușit să rezolve problemele dificile propuse de profesori.

”Este un concurs de matematică destul de dificil, cu probleme propuse sau compuse de profesori de matematică cu talent și experiență în așa ceva. La câteva clase au fost probleme excepționale, dar dificil de rezolvat. Dar sunt copii care au rezolvat problemele foarte grele. Chiar am vorbit cu unii dintre ei și spuneau că s-au descurcat bine. Sunt copii care se pregătesc foarte bine. Ca și în sport, și aici este nevoie de o pregătire specială. Poți să ai 10 la matematică, dar pentru o competiție este altfel de pregătire, altfel de matematică”, a spus prof.univ.dr. Radu Gologan.

Cu toate acestea, spune Radu Gologan, numele lui Dimitrie Pompeiu nu este astăzi foarte cunoscut în rândul elevilor. ”Din păcate, doar cei care devin matematicieni mai știu exact cine  a fost Dimitrie Pompeiu, unul dintre marii matematicieni ai acestei țări, cel mai citat matematician din secolul XX”.

Din fericire, însă, matematica este încă o materie care provoacă, o știință care atrage copiii și tinerii. Nu puțini dintre cei care astăzi se prezintă la concurs devin peste ani specialiști de top.  

”Unii mi-au devenit colegi de catedră sau de institut”, spune cu satisfacție prof.univ.dr. Radu Gologan. ”Cred că lucrurile s-au stratificat, s-au împărțit într-un anumit fel. O parte din copii iubesc foarte tare matematica și devin excepționali, alții o tratează cam cum e ea tratată de secole, fiind considerată o materie aridă și ușor greu de abordat... Și nu este deloc aridă! Depinde foarte mult de felul în care este abordată ea în primii ani de școală. Depinde foarte mult de atitudinea părinților și, evident, a educatorilor, de cuvintele care sunt spuse despre matematică... În special la trecerea de la clasa a IV-a la clasa a V-a este foarte important ca profesorul să reușească să îi atragă pe copii, nu neapărat cu dragoste pentru matematică, dar să fie apropiat de ei”, a specificat profesorul universitar Radu Gologan.  

Președintele Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu” a găsit vreme și pentru a revedea orașul Botoșani. ”Totdeauna mă simt foarte bine la Botoșani, este aureola aceasta de mari personalități ale culturii românești. Îmi place să mă plimb pe aleea pietonală, astăzi am văzut și strofele din Luceafărul, le citești și te oprești ce a vrut să spună prin versurile acelea...”.

Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu” este organizat de Filiala Botoșani a Societății de Științe Matematice din România și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, Școala Gimnazială nr. 17, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani.









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum se vor forma noul Parlament şi Guvernul: PNL a cedat în faţa PSD-ului. Le-au recunoscut „supremația”!

astăzi, 12:02

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a vorbit despre prioritatea de pe masa clasei politice: formarea unui Guvern cu o largă susținere în Parlament. Liberalul spune că negocierile...

ITM Botoșani: Prevederile legale privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare!

astăzi, 10:45

Legea nr. 367/2022 privind Dialogul Social, prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care &icir...

Botoșăneanul Theodor Șoptelea și notele unui tânăr jurnalist în provincie (Video)

astăzi, 10:13

În „Iceberg”, primul scurtmetraj regizat de Andrei Inizian după absolvirea secției de regie în UNATC, un student la jurnalism (botoșăneanul Theodor Șoptelea) se aventureaz...