Doliu în educație: A trecut la cele veșnice o profesoară care a educat generații de elevi!

A plecat la cele veșnice în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei.

Familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost profesoara Mariana Ciopec.

S-a stins la vârsta de 78 de ani, în ziua în care creștinătatea îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Andrei. Prof. Mariana Ciopec este mama Părintelui Ambrozie (Andrei, pe numele de botez).

Înmormântarea va avea loc marți, 2 decembrie 2025, în satul Călinești, orașul Bucecea, județul Botoșani. De la ora 9.00 se va oficia Sfânta Liturghie (până la 10.30), urmată apoi de slujba înmormântării.

 

Prof. Mariana Ciopec a studiat ”știința vieții”, Biologia, pe care a împărtășit-o multor generații de elevi, în municipiul Botoșani și în școli din județ.  

Când pleacă un profesor se stinge o lume, dar amintirile, lecțiile și inspirația pe care le-a lăsat în urmă devin călăuze în drumul prin viață al celor care au cunoscut-o. Un profesor formează generații capabile să transforme viitorul și să contribuie la lumea din jur. În acest fel, profesorul viețuiește prin tot ceea ce a creat.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Condoleanțe familiei!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...