„Blue Guardians”, amplu exercițiu de pregătire tactică organizat de polițiștii botoșăneni!

În perioada 20-24 mai 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani va fi gazda unui amplu exercițiu de antrenament integrat al structurilor de intervenție și acțiuni speciale ale unităților de poliție de pe flancul nord-estic al României, organizat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și cu participarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, de la nivelul județelor Botoșani, Suceava, Maramureș, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Bacău, București și din Republica Moldova.

 

Scopul exercițiului este de a realiza schimbul de experiență și bune practici între structurile de intervenție și acțiuni speciale române și cele din Republica Moldova, în vederea cunoașterii și înțelegerii diferitelor tipuri de amenințare,  elaborării strategiilor de combatere și neutralizare a acestora, precum și reziliența structurilor implicate.

Activitățile se vor desfășura în Tabara Air Soft ”Codrii de Aramă” Botoșani și Poligonul militar Copălău și vor consta în pregătire tactică, tragere cu toate categoriile de armament, iar la finanul activităților, vineri, 24 mai 2024, un exercițiu tactic realizat în baza unui scenariu stabilit.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...