După alegerile locale, unii pleacă, alţii rămân. Un director liberal insistă să rămână în funcţie!
BOTOSANI

După alegerile locale, unii pleacă, alţii rămân. Un director liberal insistă să rămână în funcţie!
Alegerile locale schimbă raportul de forţe la conducerea judeţului. Mulţi politicieni care au ocupat funcţii administrative îşi fac bagajele, printre care şi Radu Judele, administratorul public al judeţului.

Alţii, însă, vor să rămână în funcţii şi pentru asta cer ajutorul colegilor de partid. Este cazul lui Gabriel Cârlan, managerul Nova Apaserv. Acesta a transmis Consiliului de Administraţie al operatorului de apă, format în majoritate din liberali (subordonaţi politic), o invitaţie la negocierea contractului de mandat, manevră prin care să rămână la conducerea Nova Apaserv până în 2021!

Mai exact, liberalul solicită înlocuirea unui punct din contractul de mandat care arată că "prin convenţia părţilor, cu o lună înainte de expirarea contractului, acesta poate fi prelungit", cu un alt articol care să sune aşa: "prin acordul părţilor anterior expirării prezentului contract de mandat, acesta poate fi prelungit prin act adiţional", respectiv încheierea unui act adiţional prin care durata contractului să se prelungească până pe 23 mai 2021.

Care sunt motivele pe care îşi fundamentează Gabriel Cârlan solicitarea? Acelea că, din 1 iulie 2012, atunci când a preluat atribuţiile în calitate de director general pe o perioadă de patru ani, Nova Apaserv şi-a îmbunătăţit semnificativ situaţia financiară, obiectivele şi indicatorii de performanţă fiind realizate peste nivelul planificat. Mai mult, Gabriel Cârlan îşi argumentează solicitarea şi printr-una din cerinţele impuse în contractul de credit încheiat cu BERD, respectiv cea de a notifica în avans şi în scris schimbarea poziţiei de director general, ceea ce poate conduce la concluzia că această schimbare ar trebui să aibă caracter de excepţie.

De ce ar vrea Gabriel Cârlan să rămână la conducerea Nova Apaserv? Are 10.000 de motive, asta dacă luăm în considerare indemnizaţia brută de care beneficiază. Până acum, Gabriel Cârlan nu a putut fi contactat, însă vom reveni cu punctul său de vedere.

Mai trebuie spus că, pe vremea când la conducerea Consiliului Judeţean se afla Florin Ţurcanu, Gabriel Cârlan şi-a "blindat" mandatul prin aprobarea, de către acelaşi Consiliu de Administraţie, a unui amendament care spunea că înlocuirea sa din funcţie din motive neimputabile lui va duce la achitarea a 24 de indemnizaţii "compensatorii". Or mandatul său expiră tocmai în mai 2017!

Consiliul de Administraţie va analiza săptămâna viitoare solicitarea managerului operatorului de apă, deoarece membrii acestui for sunt singurii în măsură să decidă cine şi în ce condiţii conduce Nova Apaserv.

Însă, deasupra Consiliului de Administraţie se află proprietarul operatorului de apă, reprezentat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi în care PSD şi PNL deţin puteri egale. În cazul în care AGA dispune desfiinţarea actualului Consiliu de Administraţie (din motive bine-argumentate, după cum impune legea), Gabriel Cârlan rămâne fără sprijin (politic).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ISU Botoșani, îndemn la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor cu ocazia pregătirilor de Paște!

astăzi, 13:17
7

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, ISU Botoșani recomandă:- Nu lăsaţi mâncarea pe...

Expoziție-concurs dedicată Sărbătorilor Pascale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 12:16
32

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” (Filiala Primăverii) Botoșani invită iubitorii de frumos să admire expoziția - concurs  „Lumină din lumină".Organizată d...

ANPC atenționează: Nu cumpărați de oriunde alimente pentru masa de Paște!

astăzi, 11:20
37

Președintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, a explicat că unul dintre cele mai importante aspecte de care ar trebui să ținem cont este, în primul rând, locul de unde ne facem...