Polițiștii botoșăneni au adus bucurie unor familii în preajma sărbătorilor pascale! (Foto, video)

Înaintea sărbătorilor pascale, polițiștii botoșăneni au avut o întâlnire specială cu o parte dintre copiii pe care i-au cunoscut în cadrul activităților profesionale și care le-au rămas în suflet.

Acești copii pornesc în viață cu mai puține șanse decât alții.

Ei au trecut prin încercări pe care nu și le-au ales, dar pe care trebuie să le depășească pentru a putea trăi o copilărie normală.

Astfel, jandarmii s-au mobilizat si au mers în localitățile Broscăuți, Cordăreni, Hilișeu Horia si Unțeni pentru a le dărui tot ce este nevoie pentru masa de sărbători

Nu au oferit doar dulciuri, alimente și hăinuțe, ci au oferit și speranță și curaj.

„Ne dorim ca acești copii să aibă încredere în ei înșiși și să-și dorească mai mult, să lupte pentru visurile lor și să ajungă acolo unde își propun.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers”, transmite IPJ Botoșani.



















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...