50.000 de euro pentru o arestare nedreaptă şi o viaţă distrusă

50.000 de euro pentru o arestare nedreaptă şi o viaţă distrusă
Începutul acestui an aducea veşti proaste pentru omul de afaceri botoşănean Dumitru Amişculesei şi familia sa, după o condamnare definitivă la Curtea de Apel Suceava pentru evaziune fiscală.

Şi asta după ce în noiembrie 2011, anchetatorii au trimis în judecată zece persoane pentru evaziune fiscală, printre care Amişculesei, cei doi fii ai săi, Andrei şi Marius Amişculesei şi colaboratori ai firmelor administrate, pe motiv că ar fi produs şi comercializat ilegal peste 4,4 tone de băuturi alcoolice, prejudiciind bugetul de stat cu aproape 4,24 milioane lei.

Numai că acei colaboratori ai lui Amişculesei, consilierul juridic Florin Cimpoi şi contabila Carmen Mărgineanu, au fost achitaţi. Ca atare, Florin Cimpoi a dat în judecată statul român şi cere daune de 50.000 de euro pe motiv că a fost reţinut, arestat şi inculpat pe nedrept.

Consilierul juridic susţine că se simte îndreptăţit să obţină aceste daune, din cauza nefericirii produse de reţinerea, arestarea sa preventivă, chiar pentru scurt timp dar şi a consecinţelor ulterioare: "îngroparea" familiei sale în datorii, divorţul de soţie, înrăutăţirea stării sale de sănătate precum şi refuzul potenţialilor angajatori de a-i oferi un loc de muncă potrivit pregătirii sale juridice.

"Trebuie avute în vedere toate privaţiunile de ordin moral la care am fost supus atât în perioada de detenţie cât şi în perioada cât s-a desfăşurat procesul penal cu referire la impactul asupra mea cât şi asupra membrilor familiei mele, cât şi prejudiciul suferit la locul de muncă având în vedere faptul că toate încercările de a găsi un loc de muncă pe măsura pregătirii mele profesionale – de consilier juridic – au esşuat (pierderea calităţii de salariat a încrederii opiniei publice în respectabilitatea şi moralitatea mea). Am fost afectat de procesul penal ce a durat aproximativ 4 ani jumăte întrucât ştiam că sunt nevinovat, dar păream a fi singura persoana care credea într-adevăr acest lucru", arată Florin Cimpoi.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Botoşani, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, şi se află la camera preliminară.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 28 de ani din Darabani, prins de polițiști beat la volan!

Miercuri, 8 Mai 2024
85

În cursul zilei de miercuri, 8 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Darabani, un autoturism condus de un tân...

Scad prețurile la gaze naturale și electricitate, anunțul ministrului Energiei!

Miercuri, 8 Mai 2024
94

„Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electrică. Faţă de preţul maxim prevăzut de plafon, preţurile facturate la gaze naturale sunt cu până la 25% mai m...

Târgului Meșterilor Populari se va desfășura în perioada 10-12 mai 2024 la Botoșani

Miercuri, 8 Mai 2024
131

În acest an sunt așteptați la Botoșani 84 de meșteri populari din județele: Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Neamț, Argeș, Mureș, Prahova, Covasna, Maramureș, Harghita și Republica M...