Sindicatul „IMPACT” la ceas de sărbătoare: În 33 de ani peste 5.000 de dosare instrumentate pe rolul instanțelor de judecată! (foto)

S-a născut din dorința unui grup de salariați de la Leagănul de copii nr. 1 din Botoșani, iar în prezent are peste 2000 de membri în multe sectoare de activitate.

Sindicatul „IMPACT” Botoșani împlinește, pe 8 mai 2024, 33 de ani de existență.

Astfel că, Sindicatul „IMPACT” Botoșani are membri în 12 județe ale țării, este reprezentativ la un număr de 15 instituții, negociind contracte colective de muncă și acorduri. Pentru drepturile cuvenite și neacordate de angajatori sau alte aspecte rezultate în urma raporturilor de muncă ale membrilor săi, Sindicatul „IMPACT” Botoșani a instrumentat de-a lungul timpului peste 5000 de dosare pe rolul instanțelor naționale și CEDO, majoritatea fiind soluționate în favoarea membrilor de sindicat.

 

Scopul principal al activității Sindicatul „IMPACT” Botoșani este apărarea şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale, sportive şi turistice ale membrilor săi, a demnității şi a drepturilor acestora, prevăzute în legislația națională, pactele, tratatele şi convențiile internaționale la care România este parte, în contractele colective şi individuale de muncă, respectiv în acordurile colective şi raporturile de serviciu.

„Puterea unui sindicat stă în încrederea membrilor în liderii lor și în numărul de membri! Membrii Biroului Executiv mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată, pentru susținere și pentru implicarea în acțiunile sindicale desfășurate atât în teritoriu cât și în cadrul protestelor din București. La mulți ani tuturor celor care sunt membrii Sindicatului ”IMPACT” Botoșani, datorită lor organizația sindicală rezistă de 33 de ani!”, a transmis Camelia Socianu, președintele Sindicatului „IMPACT” Botoșani.




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...

Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”

astăzi, 09:01

Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei. Proiectul vizează înlocuirea a...