Mai exact, la acel moment, oamenii reclamau faptul că pe mijlocul străzii lor, chiar aşa de pământ cum era ea, s-a săpat un şanţ în care a fost montată conducta de canalizare, dar gura de canalizare depăşea cu aproape 15 centimetri nivelul străzii.
Ce ar fi însemnat continuarea lucrărilor? Ca nivelul străzii să se înalţe tot cu 15 centimetri, iar toată apa de ploaie să se scurgă în curţile celor de pe partea stângă a drumului, ale căror case sunt sub nivelul străzii. Înainte de Paşti, lucrările s-au oprit tocmai din cauza proiectului făcut fără cap şi potrivit căruia doar câteva case de pe partea dreaptă a drumului ar fi beneficiat de canalizare.
Trec acuş două luni, iar situaţia nu s-a schimbat deloc. Ba chiar oamenii s-au ales cu noroi pe care îl poartă de încălţăminte ori de câte ori ies din casă. Şi asta pentru că, spun ei, lucrările nu s-au încheiat iar strada nu a fost reparată.
Mai mult, omul se declară şocat de faptul că proiectantul, "cică un spaniol, doamnă!, cum să facă un spaniol proiectul?!", nici nu a ajuns la faţa locului să vadă despre ce e vorba. "Păi cum să facă un proiect cum trebuie dacă l-au făcut din birou, de unde să ştie ei că unele case sunt pe vale şi altele pe teren drept? Glod şi apă în casă, asta ne aşteaptă", susţine botoşăneanul.
"În cel mult două săptămâni se finalizează lucrarea, canalizarea e făcută, e lăsată un pic mai jos ca să cuprindă şi casele de pe vale. O să încheiem totul acolo, în maxim două săptămâni strada va arăta aşa cum a fost", ne asigură Gabriel Cârlan.
Sperăm că oamenii din zonă vor mai avea răbdare două săptămâni, aşa cum spune reprezentantul Nova Apaserv, la fel cum au răbdat şi până acum. În cazul în care situaţia nu se va soluţiona, vom reveni cu un nou material. Citiţi şi: Nervi printre mormane de pământ! Proiectul Nova Apaserv privind canalizarea lăsa locuitorii fără canalizare! FOTO- VIDEO



