Firme prinse pe picior greşit de Garda de Mediu! Care este cea mai mare amendă aplicată!

Firme prinse pe picior greşit de Garda de Mediu! Care este cea mai mare amendă aplicată!
Controalele efectuate de comisarii Comisariatului Judeţean Botoşani al Gărzii Naţionale de Mediu în primul trimestru al acestui an s-au lăsat cu amenzi.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în primele trei luni ale anului 2016 au fost aplicate zece amenzi în cuantum total de 66.000 de lei, cea mai mare amendă, în valoare de 30.000 de lei, fiind aplicată unei societăţi comerciale care funcţiona fără a avea autorizaţie de mediu.

Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate de comisarii de mediu au fost lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu şi neîntocmirea evidenţei deşeurilor.

“Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi a măsurilor impuse cu ocazia verificării reclamaţiilor. În primele trei luni ale anului 2016 nu au fost înregistrate evenimente cu risc pentru mediu/poluări accidentale sau incidente care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu, apă, sol", a precizat Răzvan Rotaru, comisarul şef al Gărzii de Mediu Botoşani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medaliați la olimpiade naționale: Elevi care fac cinste școlii din Botoșani! (Foto)

astăzi, 11:17
34

Elevii din Botoșani urcă pe podiumurile competițiilor naționale. Sunt apreciați pentru capacitatea lor de a descifra tainele cifrelor, și nu numai, de a sintetiza mii de ore de stiu în doa...

(A) ROLAND PARTNERS S.R.L. - Comunicat de presă

astăzi, 10:52
33

Beneficiarul ROLAND PARTNERS S.R.L., cu sediul în Municipiul Botoșani, Str. George Enescu, Nr. 2, Bloc P2, Scara A, Etaj 3, Ap. 9, județul Botoșani, urmează să implementeze proiectul "...

Acuzații de BLAT după meciul Petrolul - FC Botoșani. ”Arătau ca niște maidanezi jigăriți, gudurându-se pe lângă botoșănenii veniți la sigur…” (Video)

astăzi, 10:03
424

Partida a avut o dinamică extrem de imprevizibilă, asta după ce în minutul 67 prahovenii au solicitat un penalty pentru un fault asupra lui Musi, fotbalist împrumutat de FCSB la Petrolu...