Nu IGNORA sfaturile pompierilor, pentru o slujbă de ÎNVIERE fără incendii!
ATENTIE!

Nu IGNORA sfaturile pompierilor, pentru o slujbă de ÎNVIERE fără incendii!
Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în biserici un număr foarte mare de enoriaşi, motiv pentru care pompierii recomandă preoţilor să asigure şi să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite şi pentru a asigura evacuarea credincioşilor în condiţii optime. De asemenea, pe durata serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare.

Lumânările aprinse vor fi supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă. La întoarcerea de la biserică acasă, credincioşii nu vor lăsa lumânările şi candelele aprinse în apropierea obiectelor sau materialelor combustibile, iar înainte de culcare le vor stinge.

Gospodinele vor supraveghea mijloacele de preparare a hranei atât timp cât ele vor fi în funcţiune. O atenţie deosebită trebuie acordată supravegherii copiilor, acasă şi la biserică.

Toate aceste recomandări le-au fost transmise preoţilor şi pe timpul controalelor preventive desfăşurate de inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga la lăcaşele de cult cu risc ridicat de incendiu din judeţ, dar şi de către pompierii voluntari din comune.

(Comunicat de presa)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Propunere a Ministerului Educației: Cursuri de prim-ajutor pentru personalul didactic din școli, grădinițe și creșe!

astăzi, 13:11

Personalul didactic al unităților de învățământ va fi instruit cu noțiuni de prim-ajutor, în cadrul unor cursuri de specialitate, propune Ministerul Sănătății în proi...

„Reinventing poetry”, proiectul care aduce arta și moda la Memorialul Ipotești!

astăzi, 12:13
33

Proiectul de artă și modă aduce în lumina reflectoarelor fashion designeri, artiști și creatori de frumos, cu toții animați de aceeași provocare, tema comună a acestei ediții fiind &bd...

Cum va arăta programul „Respect pentru pacienți”, anunțat de Lucian Trufin, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Botoșani

astăzi, 11:04
46

„În mandatul doamnei președinte Doina Federovici s-au realizat investiții extraordinare în unitățile medicale din județ. Avem echipamente noi, mobilier nou, saloane curate și c...