Zeci de mii de euro în plus pentru crescătorii de rase pure

Zeci de mii de euro în plus pentru crescătorii de rase pure
Fermierii care cresc animale din rase pure vor primi, începând cu acest an, subvenţii suplimentare de până la 200 de euro, pentru fiecare exemplar. Este vorba despre rasele locale aflate în pericol de abandon din România, pentru care Uniunea Europeană, ţinând seama de pericol, oferă sprijin financiar de încurajare şi motivare a fermierilor.

Oferite graţie Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, subvenţiile de rasă se vor plăti prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, urmând să demareze, cel mai probabil, în luna aprilie.

"Mi s-a comunicat, de către cei de la APIA, că sunt acum în faza verificărilor cererilor depuse de botoşăneni. Urmează autorizarea la plată şi virarea efectivă a banilor. Iar cifrele arată 17 posibile ferme beneficiare, acesta fiind numărul de cereri depuse la Botoşani pentru acest tip de subvenţie", a detaliat prefectul Dan Nechifor.

Rasele pure aflate în pericol de abandonare, crescute, în prezent, în fermele din judeţ, sunt Karakulul de Botoşani, din familia ovinelor şi "Carpatina" din familia caprinelor. Numărul total de animale depăşeşte 2.200 de exemplare, iar cuantumul subvenţiilor ce ar putea fi plătite după verificări se ridică la peste 30.000 de euro, fonduri plătite înafara subvenţiei standard.
Subvenţia suplimentară oferită, conform normelor, este de  87 de euro /UVM/an la ovine, şi de 40 de euro/ UVM / an la caprine.
    
Pentru a beneficia de banii în plus, fermierii trebuie să respecte o serie de cerinţe privind suprafaţa de păşunat pentru efectivul de animale, sau deţinerea femelelor de reproducţie de rasă pură. Totodată, pentru a nu le fi redusă subvenţia, crescătorii trebuie să-şi refacă efectivul de exemplare, în maxim şase luni, în cazul în care acesta a fost diminuat prin îmbolnăvire, sacrificare sau vânzare.

Cancelaria Prefectului

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Angela Paveliuc-Olariu, despre odiseea ouălor încondeiate de Paște. „Cojile de ou aveau şi ele importanţa lor”

astăzi, 14:07
19

Pentru Angela-Paveliuc Olariu, aşa cum chiar ea recunoaşte, etnografia a fost un adevărat refugiu, unul care a purtat-o pe culmile frumuseţilor tradiţionale.Vorbeşte cu drag despre etnografi...

PSD Botoșani : „Lumina Sfântă să vă călăuzească pretutindeni, cu liniște și pace în suflet!”

astăzi, 13:09
40

Să întâmpinăm cu bucurie Sărbătoarea Paștelui și să împărtășim împreună taina Învierii Mântuitorului!Lumina Sfântă să vă călăuzească pret...

(P) Geamuri curate, fără pete și fără stres, în 5 pași simpli

astăzi, 11:52
94

Știi acel moment când soarele strălucește fermecător prin ferestre și scoate la iveală urmele inestetice ale degetelor, petele lăsate de picurii de ploaie sau urmele de la ultima sesiune ...