Fonduri suplimentare pentru investiţia de la Mănăstirea Coşula. Când se finalizează lucrările!

Fonduri suplimentare pentru investiţia de la Mănăstirea Coşula. Când se finalizează lucrările!
Consiliul Judeţean a alocat noi fonduri pentru finalizarea lucrărilor de la Mănăstirea Coşula. Este vorba de o sumă de 1,9 milioane de lei, fiind nevoie de această alocare financiară după ce au fost identificate lucrări suplimentare ce necesită a fi executate pentru a putea fi finalizată toată investiţia.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Cristian Achiţei, fondurile alocate vor acoperi cheltuielile pentru realizarea unui puţ pentru asigurarea apei în caz de incendiu, pentru realizarea unui coş de fum, dar şi pentru finalizarea picturii interioare, lucrări care nu au fost prinse în proiectul iniţial.

“Finalizarea lucrărior suplimentare la Mănăstirea Coşula este prevăzută pentru data de 28 februarie. Există o sumă suplimentară de 1,9 milioane de lei pentru care s-a dat Hotărâre de Consiliu Judeţean încă din luna decembrie, şi a fost pusă în apliare în şedinţa de buget din luna ianuarie", a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Proiectul ar fi trebuit finalizat în luna noiembrie 2015, dar din cauza lucrărilor suplimentare nu a putut fi respectat acest termen.

 

Spune-ne opinia ta