Bilanţ tragic al accidentului rutier din Ploieşti: 5 persoane au murit, iar alte 28 sunt grav rănite, printre care şi un copil

Bilanţ tragic al accidentului rutier din Ploieşti: 5 persoane au murit, iar alte 28 sunt grav rănite, printre care şi un copil
5 morţi şi 28 de grav răniţi, între cei grav răniţi fiind 11 bărbaţi, 16 femei şi un copil. Acesta este bilanţul, la această oră, al cumplitului accident petrecut pe centura de vest a municipiului Ploieşti.

În accident au fost implicate un autobuz care transporta 40 de persoane şi o autobasculantă, care circula cu viteză redusă. Autobuzul făcea o cursă regulată Măneşti-Polieşti. Autobuzul a lovit din spate autobasculanta, conform Infotrafic. În urma impactului, basculanta încărcată cu nisip a intrat în interiorul autocarului, echipajele de intervenţie fiind nevoite ulterior să scoată vehiculul din habitaclul mijlocului de transport.

La locul accidentului s-a intervenit cu opt ambulanţe SMURD, două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, un spital mobil, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şi 14 ambulanţe SAJ, relatează Mediafax.

La intervenţia pentru salvarea persoanelor implicate în accident au participat 83 de pompieri (19 ofiţeri şi 64 subofiţeri), alături de aceştia acţionând şi medicii şi asistenţii medicali, poliţişti şi jandarmi.

Echipajele de poliţie au asigurat devierea traficului din zonă pentru a permite intervenţia echipajelor medicale şi transportul răniţilor către spital.

De asemenea, echipe de jandarmi au asigurat perimetrul zonei de intervenţie.

Toate victimele au fost transportate la spitalul judeţean Prahova, unde există deja echipe de poliţişti şi psihologi pentru identificarea rapidă a victimelor şi consilierea familiilor.

"Cum majoritatea persoanelor care se aflau în microbuz provin din comuna Măneşti, sat Coada Izvorului, acolo au fost deja trimise echipe de poliţişti pentru a lua legătura cu familiile", precizează MAI.

"Acţiunea de intervenţie la faţa locului a fost coordonată de către Rodica Paraschiv, Prefectul judeţului. Aceasta s-a deplasat la locul accidentului şi ulterior în satul Coada Izvorului din comunca Măneşti, informându-l periodic de dinamica situaţiei pe ministrul afacerilor interne", precizează MAI.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rareș Prisacariu, printre prezentatorii unei gale la care nominalizați sunt Patriarhul României, președintele Academiei și Leon Dănăilă!

astăzi, 08:45
25

Ediția a XIII-a a Premiilor Radar de Media, sub genericul „Valori Contemporane”, va avea loc la Sala Luceafărul din bucurești, pe 11 iulie 2024.Printre nominalizații la categoria P...

Oficial de la MapN, despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani: ”A rezultat că...”

astăzi, 08:18
138

Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări:&Icir...

Sfințire de paraclis și hram la Mănăstirea Coșula. Ierodiacon hirotonit preot, starețul a primit ”Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv” (Foto)

astăzi, 07:42
171

Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și ...