Sfințire de paraclis și hram la Mănăstirea Coșula. Ierodiacon hirotonit preot, starețul a primit ”Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv” (Foto)

Mănăstirea Coșula din județul Botoșani a îmbrăcat joi haine de sărbătoare. Sute de credincioși din împrejurimi au venit pentru a participa la slujba de sfințire a noului paraclis al mănăstirii.

Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți.

Zi de sărbătoare pentru obștea monahală din mănăstirea botoșăneană Coșula, dar și pentru pelerinii prezenți: paraclisul mănăstirii, închinat Sfântului Sila, a fost sfințit ieri dimineață de trei ierarhi ai Bisericii noastre. Cu această ocazie mănăstirea și-a serbat pentru prima dată ocrotitorul.

 

După întâmpinarea celor trei ierarhi, clericii și cei prezenți s-au îndreptat spre noul paraclis, pentru a lua parte la rânduiala sfințirii și pecetluirii Sfintei Mese.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de PS Ignatie, Episcopul Hușilor, și PS Antonie, Episcopul de Bălți, pe un podium aflat lângă biserica mănăstirii, potrivit Ziarul Lumina.

Cuvântul de învățătură de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostit de către Preasfințitul Ignatie:

„Cea mai grea luptă este cea cu noi înșine. Iar cea mai mare umilință și înjosire nu este cea în care cineva ne vorbește inadecvat, ne ponegrește sau ne calomniază, ci atunci când acceptăm păcatul în viața noastră. Păcatul ne coboară, ne fură demnitatea de făptură a lui Dumnezeu. Să luăm aminte la sfinți. Ei au avut această putere extraordinară, ca Hristos să fie, cu adevărat, sensul vieții lor, să fie totul pentru ei, și nimic din această lume să nu-i poată distrage de la a-L trăi pe El și a întrupa ceea ce El ne-a lăsat în Sfânta Evanghelie. Să ne învrednicească Domnul, pe fiecare dintre noi, să ne bucurăm cât mai mult de sfintele slujbe, de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care este supraviețuirea lui Hristos înlăuntrul vieții noastre”.

După Vohodul Mare, ierodiaconul Iustinian, viețuitor al obștii de la Coșula, a fost hirotonit preot.

IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat, la rândul său, un cuvânt de binecuvântare:

„S-a sfințit un nou altar în această mănăstire. Un alt spital duhovnicesc, o altă inimă în care pulsează Duhul Sfânt, un alt rug aprins care arde și nu se mistuie. Un nou altar de jertfă în care omul se întâlnește cu Dumnezeu la Sfânta Liturghie. Un spital duhovnicesc la care alergăm să ne întâlnim cu Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre pentru a ne vindeca de atâtea răni așezate pe sufletul, pe mintea, pe cugetul și pe trupul nostru. O nouă inimă a mănăstirii, cea de-a doua, de fapt prelungirea celei dintâi în care pulsează Duhul Sfânt care, având puterea cerului, o transmite în tot sistemul sufletesc și trupesc al obștii mănăstirii și al celor care din când în când veniți aici să vă așezați sub adumbrirea Duhului Sfânt. Un nou rug care arde și nu se mistuie, care luminează, curățește, dă direcția în noaptea lumii în care suntem”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Calinic Chirvase a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv” pentru clerici.

Totodată, cei care au susținut mănăstirea în activitățile ei au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan ordine și distincții de vrednicie.











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mărturia emoționantă a unei tinere din Botoșani: ”M-a chemat să facem cunoștință - așa am cunoscut-o pe Sfânta Florentina!”

Saturday, 20 June 2026

Doxologia publică astăzi mărturia unei tinere care a aflat pentru prima dată că, numindu-se Florentina, are un sfânt ocrotitor.    Florentina Mătrescu are 26 de ani și a...

Incendiu de vegetație aproape de oraș, pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor spre gospodării! - FOTO

Saturday, 20 June 2026

Un incendiu a izbucnit, astăzi, pe un câmp din localitatea Manolești Deal, comuna Mihai Eminescu, după ce iarba lăsată la uscat s-a autoaprins. La fața locului au intervenit, în c...

Avarie în municipiul Botoșani, vezi unde se întrerupe furnizarea apei în noaptea aceasta și duminică!

Saturday, 20 June 2026

Nova Apaserv Botoșani informează consumatorii că, în vederea remedierii unei avarii survenite la conducta de distribuție din oțel Ø200 mm, localizată la intersecția străzilor Parc...