Licitație pentru sensul giratoriu din intersecția morții

Licitație pentru sensul giratoriu din intersecția morții
Primăria Botoșani va organiza o licitație în vederea atribuirii contractului privind lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Petru Rareș.

Până la finele acestei săptămâni va fi urcat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul privind construcția acestui sens giratoriu atât de necesar și solicitat în repetate rânduri atât de către cetățeni, cât și de către consilierii locali, din cauza numeroaselor accidente care au avut loc în această zonă, unele cu un final tragic.

Suma alocată pentru realizarea acestui sens giratoriu este de 600.000 de lei.

Dacă nu vor exista contestații, reprezentanții Primăriei estimează că lucrările ar putea fi demarate într-o lună și jumătate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Reinventing poetry”, proiectul care aduce arta și moda la Memorialul Ipotești!

astăzi, 12:13
23

Proiectul de artă și modă aduce în lumina reflectoarelor fashion designeri, artiști și creatori de frumos, cu toții animați de aceeași provocare, tema comună a acestei ediții fiind &bd...

Cum va arăta programul „Respect pentru pacienți”, anunțat de Lucian Trufin, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Botoșani

astăzi, 11:04
41

„În mandatul doamnei președinte Doina Federovici s-au realizat investiții extraordinare în unitățile medicale din județ. Avem echipamente noi, mobilier nou, saloane curate și c...

Noaptea Muzeelor 2024 la Botoșani, o ediţie aniversară sub semnul protestelor şi grevelor!

astăzi, 10:10
48

Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, T&aci...