Premii şi semnificaţii de 9 Mai la Prefectură

Premii şi semnificaţii de 9 Mai la Prefectură
Prefectul Costică Macaleţi invită liceenii din judeţ la tripla sărbătoare pe care o aduce ziua de 9 Mai. Ca şi până acum, realizările şi urmările evenimentelor din 1877, 1945 şi 1950 vor fi reamintite în cadrul unei întâlniri programate în ultima zi de lucru a săptămânii, în sala Nicolae Iorga a prefecturii.

Peste 100 de copii sunt aşteptaţi, vineri la ora 10.00, să discute cu muzeograful Florin Ştirbăţ despre Declararea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman prin vocea marelui Mihail Kogălniceanu.

Despre Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în Cel de-al Doilea Război Mondial se va putea dezbate cu profesorul Loredana Ciobanu de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, iar Declaraţia prin care Schuman a pus piatra de temelie a Uniunii Europene va fi lecturată de Manuela Hluşcu , elevă în  clasa a IX-a H a Colegiului Naţional A.T. Laurian.

Tinerii participanţi vor avea şi ei cuvântul pentru a-şi prezenta produsele cu care au câştigat Concursul Made for Europe din acest an, urmând ca prefectul judeţului să ofere diplome tuturor elevilor care au atins performanţe deosebite la olimpiadele desfăşurate până acum.
           
Invitaţi fiind de prefectul Costică Macaleţi, şi parlamentarii de Botoşani vor avea ocazia să felicite olimpicii şi să prezinte noutăţi din capitală.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Botoșani: Doi soți găsiți morți, bărbatul era spânzurat, femeia cu lovituri la cap!

astăzi, 10:56
594

Polițiștii din cadrul IPJ Botoșani anunță că astăzi, 27 mai, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din comuna Hilișeu Horia a fost găsit decedat în curtea ...

O biserică din Botoșani a fost sfințită de PS Nichifor Botoșăneanul!

astăzi, 10:39
58

Credincioșii din Dragalina, precum și din localitățile alăturate, au participat, duminică dimineață, la slujba de resfințire a bisericii închinate Adormirii Maicii Domnului din Dragalin...

Sportivii de la Kokoro Botoșani au cucerit podiumul Cupei Shinobi din Iași, zeci de medaliați! (foto, video)

astăzi, 10:08
122

Clubul Sportiv Kokoro Botoșani a participat cu un lot format din 27 de sportivi din toate cluburile deschise în județul Botoșani și Suceava, și 5 arbitri.Din Dorohoi au fost șase parti...