Atenţie! Ce au păţit mai mulţi botoşăneni care au vândut maşinile, dar nu au anunţat la Serviciul de Înmatriculări

Atenţie! Ce au păţit mai mulţi botoşăneni care au vândut maşinile, dar nu au anunţat la Serviciul de Înmatriculări
Zeci de sesizări au ajuns la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), după ce mai mulţi botoşăneni s-au trezit că au de plătit amenzi pentru autoturisme pe care le-au vândut.

Dănuţ Ciubotaru, şeful SPCRPCIV susţine că se ajunge în astfel de situaţii pentru că în momentul în care se înceheie un contract de vânzare-cumpărare între vechiul şi noul proprietar al unui autoturism, acesta se înregistrează doar la Direcţiile de Impozite şi Taxe Locale, iar perfectarea documentelor nu se mai face şi Serviciul de Permise şi Înmatriculări, deşi legea prevede că transmiterea dreptului de proprietate trebuie anunţată în 30 de zile.

“Sunt vehicule pentru care taxa de emisii poluante este foarte mare. S-a găsit un fel de a “frauda". Se vând autoturismele de la o persoană la alta, se înregistrează la Taxe şi Impozite Locale dar fără a mai veni la noi să îşi perfecteze documentele, pentru că în momentul în care vin la noi trebuie să vină cu taxa de emisii poluante care este foarte mare, la Euro 3 este undeva în jur la 1.000 de euro. Şi vânzătorul şi cumpărătorul sunt complici, iar fostul proprietar se trezeşte cu sancţiuni care vin din spate. Săptămânal primesc în jur de zece sesizări, spun că nu au circulat pe drumurile publice dar au primit amendă la rovinietă. Este Ordonanaţa 195 care spune că în termen de 30 de zile toate documentele de vânzare-cumpărare trebuie perfectate", a precizat Dănuţ Ciubotaru, şeful SPCRPCIV Botoşani.

 

Spune-ne opinia ta